Partidul Liberal Democrat din Moldova, condus de premierul Vlad Filat, ar lua cele mai multe voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, arată un sondaj de opinie realizat de IMAS la comanda IDIS Viitorul. Pentru prima dată de când se fac măsurătorile, PLDM întrece Partidul Comuniştilor, de opoziţie.
Dacă duminica viitoare s-ar organiza un scrutin, în Legislativ ar accede aceleaşi patru partide parlamentare, arată sondajul de opinie. PLDM ar acumula 28,6%, urmat de PCRM cu 26,7%. Pe locul trei s-ar plasa PDM - 12,5%, iar pe locul patru a fi PL, fuzionat recent cu MAE, care ar aduna 6,2%. Alte formaţiuni politice nu ar intra în Parlament şi ar rămâne mult sub pragul electoral: AMN - 0,7%, PPCD - 0,5%, PSD-0,6% şi PNL - 0,4%.Cota indecişilor este de 24%.
La capitolul încredere în lideri politici pe primul loc se află premierul Vlad Filat (PLDM) - 64%, urmat de preşedintele interimar al ţării Marian Lupu (PD) - 53%, primarul Capitalei Dorin Chirtoacă (PL) - 42% şi ex-preşedintele comunist al Moldovei Vladimir Voronin – 41%.
La întrebarea deschisă: „Cine ar trebui să fie preşedintele Republicii Moldova?“, cei mai mulţi respondenţi au optat în favoarea liderului PLDM Vlad Filat (21%). Pe locul doi este Marian Lupu (19%). Pentru comunistul Vladimir Voronin ar vota 7%, iar pentru ex-şeful interimar al ţării, liderul PL Mihai Ghimpu doar 4%. Totodată, 45% dintre cei intervievaţi nu au ştiut ce să răspundă.
Întrebaţi cât cred că va rezista la guvernare Alianţa pentru Integrare Europeană, mai puţin de jumătate, 39%, au răspuns că îşi va duce mandatul de patru ani până la capăt. 19% au răspuns că AIE va mai guvernara mai puţin de un an, 17% cred că 2-3 ani, iar 25% n-au putut da un răspuns.
Sondajul a fost efectuat de IMAS Marketing şi Sondaje, la iniţiativa şi în colaborare cu IDIS „Viitorul”, pe un eşantion de 1507 persoa