Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba Iulia: Membrii unei grupări specializată în trafic de migranţi, audiaţi la DIICOT. Şase persoane arestate preventiv

Publicat in Adevarul, marți 5 aprilie 2011 · ·

Şapte persoane dintr-un grup acuzat de infracţiuni din domeniul crimei oragnizate au fost aduse marţi de poliţiştii de la Brigada de Crimă Organizată, la sediul DIICOT Alba Iulia, pentru audieri. Învinuiţii provin din Sibiu şi din Bucureşti.

UPDATE: Cei şase inculpaţi reţinuţi de procurori au fost arestaţi miercuri de Tribunalul Alba pe o perioadă de 29 de zile. Este vorba despre Gheorghe Nicula, Cornel Cornea, Petru Vacarciuc, Dionisie Coşcodar, Jan Abdullah şi Jan Mosafer Miakheil.

„Am dispus începerea urmăririi penale pentru mai multe infracţiuni, respectiv constituire de grup organizat nestructurat, trafic de migranţi, trecere ilegală a frontierei de stat a României, fals în materiale în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea. Grupul a acţionat în perioada 2009-2011, iar migranţii provin din Iran, Afganistan şi Pakistan. Ruta traficului era Italia-Grecia-Germania. Migranţii ajungeau ilegal prin România, unde se întocmeau actele false şi treceau frontier. Unii din cei 12 învinuiţi sunt fugiţi în Grecia“, a declarat Danusia Boicean, procurorul şef al DIICOT Alba.

Procurorii şi poliţiştii au efectuat astăzi 14 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Sibiu, în special în zona oraşului Mediaş, şi în Bucureşti

„În fapt se reţine că învinuitul Nicula Gheorghe împreună cu învinuiţii Miakheil Mosafer şi Abdullah Jan, ambii cetăţeni afgani, au constituit o grupare infracţională, la care au aderat şi alţi învinuiţi, având ca scop îndrumarea sau călăuzirea mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat. Învinuiţii Mosafer Miakheil şi Abdulah Jan aveau rolul de a identifica, în special în Grecia, potenţiali migranţi afgani sau alte persoane de origine arabă, pe care să–i transporte ilegal către state din Europa de Vest, contra unor sume de bani cuprinse între 2.000-2.500 de euro de per

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aleșii gălăţeni cer premierului Bolojan intervenţia statului pentru salvarea combinatului siderurgic din Galaţi. „Nu putem permite să ajungă o ruină industrială”

HotNews acum 28 minute
Europarlamentarul Dan Nica, preşedintele CJ Galaţi, Costel Fotea, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi parlamentarii gălăţeni au transmis premierului Ilie Bolojan o scrisoare deschisă prin care cer intervenţia statului pentru salvarea co

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Adevarul acum 46 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 București Sud, între Joița și Bragadiru.

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum o ora
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum o ora
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum o ora
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 9 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un tânăr din Pașcani care a omorât un pui de câine a fost arestat preventiv

G4Media acum 39 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un tânăr din Paşcani care a ucis câinele de două luni al prietenei sale a fost arestat preventiv, decizia fiind luată vineri de magistraţii Judecătoriei Paşcani, transmite News.ro. Urmărește cele mai

Dan Șucu: Cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii sectorului public, nu taxarea suplimentară a contribuabililor şi a sectorului privat

Mediafax acum 18 minute
România are nevoie de măsuri rapide pentru corectarea deficitului bugetar, însă această echilibrare trebuie să se realizeze prin reducerea cheltuielilor şi nu prin creşteri de taxe, iar cuvântul de ordine trebuie să fie eficientizarea activităţii se

Ilie Bolojan, după Consiliul Naţional Tripartit: Este extrem de important să câştigăm credibilitatea în relaţia cu Comisia Europeană, cu investitorii şi cu finanţatorii noştri / Primul pachet de măsuri, discutat în şedinţa ECOFIN din 8 iulie

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a avut vineri, la Palatul Victoria, consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, asupra măsurilor g

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
vin.

17°/36°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°