Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sectorul 1 al Capitalei va avea 1.500 de noi locuri în grădiniţe

Publicat in Romania Libera, marți 5 aprilie 2011 ·

Copiii din sectorul 1 al Capitalei vor avea un loc asigurat la grădiniţă deoarece peste 1500 de noi locuri vor fi create în acceastă zonă.

Administraţia locală a sectorului 1 a anunţat că părinţii nu mai trebuie să îşi facă griji că micuţii lor nu vor mai avea locuri la grădiniţă deoarece se vor contrui trei unităţi preşcolare noi. De asemenea primăria spune că se vor extinde sau restructura corpurile de clădire a unor grădiniţe deja existente.

„Toţi copiii din Sectorul 1 cu vârste de grădiniţă au un loc asigurat într-una dintre unităţile preşcolare administrate de Primărie. Mai mult, vom începe construcţia a trei grădiniţe noi, având astfel un plus de peste 1.500 de locuri. În Sectorul 1 nu se poate vorbi despre o criză a locurilor în grădiniţe, pentru că am anticipat această problemă încă de anii trecuţi şi am luat măsuri din timp, pentru a preveni o problemă cu care, din păcate, se confruntă alte sectoare sau localităţi din ţară. Ne preocupă educaţia copiilor, ne preocupă viitorul lor”, a declarat Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman.

Spre exemplu, la Grădiniţa de copii nr. 222 (str. Arad nr. 38) va fi construit un nou corp de clădire. Noua grădiniţă va avea 3 etaje supraterane, P+2, dar şi un subsol. Vor fi şase săli de grupă şi două săli mai mari, care pot fi folosite la festivităţi, ca săli de mese, dar şi la activităţi comune ale copiilor. Acestea vor fi dispuse la parter şi etajul unu, iar la etajul doi vor funcţiona birourile administrative, centrala termică şi o sală de şedinţe de 100 de locuri.

După aproximativ acelaşi tipar vor fi construite şi celelalte două grădiniţe: Grădiniţa nr. 146 şi grădiniţa din incinta Şcolii nr. 178. De asemenea, tot în acest an, la Grădiniţa nr. 50, de pe strada Nicolae Iorga, vor începe lucrările de extindere, restaurare şi consolidare, iar lucrările de construire a unui corp nou de c

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Ion Iliescu s-a agravat, anunță spitalul unde e internat. Fostul președinte a fost operat din nou astăzi

HotNews acum o ora
Intervenția chirurgicală la care a fost supus Ion Iliescu a decurs fără incidente, iar pacientul rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde primește îngrijirile medicale necesare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionesc

Cod galben de caniculă. HARTA zonelor în care temperaturile vor depăși 35 de grade

HotNews acum o ora
Temperaturi ridicate şi disconfort termic, prognozate de meteorologi, miercuri, în patru judeţe. Valul de căldurăe se va extinde joi în jumătate de ţară, inclusiv în Capitală, fiind emis un cod galben de caniculă. Miercuri, în intervalul orar 12 – 2

MAE confirmă agresiunea asupra unei diplomate românce în Rusia. „A părăsit teritoriul Federației Ruse”

Gandul acum o ora
Ministrul de Externe Emil Hurezeanu confirmă agresiunea unei diplomate de origine română, angajată a reprezentanței Uniunii Europene în Rusia. Episodul s-a petrecut la Vladivostoc. Hurezeanu spune că aceasta a părăsit teritoriul rus. Întrebat, după

Kelemen Hunor: Rotativa este o greşeală fundamentală, a falimentat România

Mediafax acum o ora
„Rotativa este o greşeală fundamentală. Fiindcă a arătat ce se poate da din rotativă. Strategic, în 2022, 3, 4, rotativa a falimentat România. Premierul nu are autoritatea necesară, mai ales cum se apropie spre deadline-ul mandatului şi, din acel mo

România rămâne un aliat hotărât în NATO a declarat Nicușor Dan

Mediafax acum o ora
„Marcăm astăzi un moment cu semnificație strategică: cinci ani de la înființarea Comandamentului Corpului Multinațional Sud-Est, o structură-cheie în arhitectura de apărare a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și un pilon de stabilitate pe

Cetățenii iranieni, îndemnați de autorități să-şi şteargă WhatsApp de pe dispozitive

Adevarul acum o ora
Televiziunea de stat iraniană a îndemnat oamenii să-şi şteargă aplicaţia WhatsApp de pe smartphone-urile lor, susţinând fără dovezi concrete că aceasta colectează informaţii despre utilizatori pentru a le trimite Israelului.

MAE anunță repatrierea asistată a unui grup de 40 de români din Israel

Ziua Constanta acum 2 ore
În contextul intensificării atacurilor armate dintre Statul Israel și Republica Islamică Iran, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, urmare demersurilor Celulei de Criză a MAE, activată în noaptea de 12 spre 13 iunie 2025 de către minis

Comisia Europeană şi-a prezentat planul de a interzice gazul rusesc până în 2027 şi are în vizor şi petrolul

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a prezentat marţi în detaliu măsurile pe care intenţionează să le ia pentru a interzice importurile de gaz rusesc în Uniunea Europeană până la sfârşitul anului 2027 şi pentru a depăşi veto-urile Ungariei şi Slovaciei în cadrul celo

Tanczos Barna: Cel târziu mâine dimineaţă va fi gata pachetul fiscal/ Astăzi, coaliţia va trebui să se uite pe el şi să ia decizia finală/ În ultimele două săptămâni, am pus pe masă toate variantele de majorări de taxe şi reduceri de cheltuieli

News.ro acum o ora
Ministrul interimar al Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, miercuri, înaintea unei noi runde de negocieri, că cel târziu joi dimineaţă va fi gata pachetul fiscal şi va fi prezentat la EcoFin. Tanczos spune că astăzi, coaliţia va trebui să se uite

Trump va prelungi termenul limită pentru vânzarea TikTok pentru a treia oară

BusinessMagazin acum 2 ore
Preşedintele SUA, Donald Trump, va prelungi termenul limită pentru vânzarea TikTok, a anunţat Casa Albă. Este a treia prelungire a termenului impus de liderul american. Noul termen va expira în luna septembrie.

Vremea

București
acum

27°
mie.

18°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

15°/26°
Iasi
acum

23°
mie.

15°/28°
joi

17°/28°
vin.

15°/21°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

27°
mie.

19°/27°
joi

18°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

16°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

14°/27°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
Timisoara
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

18°/33°
vin.

17°/27°
sâm.

12°/26°