Jose Mourinho este cel mai spectaculos antrenor din lume, din toate punctele de vedere. Încă de când a scos capul în fotbalul mare, antrenorul portughez a impresionat prin discursul său neoboşnuit, dar şi prin rezultate. "The Special One" este considerat un garant al succesului, Mourinho reuşind să adune trofee peste trofee într-un timp relativ scurt.
A făcut însă şi multe greşeli de-a lungul carierei. Site-ul bleacherreport.com a făcut un top 10 cu decizii mai puţin inspirate luate de Mourinho.
10. S-a autodenumit "The Special One"
La primul său interviu în Anglia, când a preluat-o pe Chelsea, Mourinho s-a declarat un om special. Presa a fost entuziasmată, însă acea declaraţie avea să-i scadă de gradul de seriozitate în ochii opiniei publice.
9. Tactica de la Newcastle - Chelsea, în Cupa Angliei, ediţia 2005
A fost una dintre cele mai mari greşeli din cariera sa. Chelsea conducea cu 1-0 la pauză, iar Mourinho a decis să facă toate cele trei schimbări. S-a dovedit însă o catastrofă. Bridge a fost scos pe targă, Duff a fost forţat să joace accidentat, iar Cudicini a fost eliminat. Chelsea a fost eliminată, ratând astfel un trofeu.
8. Tactica la partida Liverpool - Chelsea, în Liga Campionilor, anul 2005
Rămânem la acelaşi sezon. Cum menţionam mai sus, Chelsea a fost eliminată din Cupa Angliei, după mai multe decizii eronate luate de Mourinho. Căuta însă un "peşte" şi mai mare: Liga Campionilor. Însă a fost trezit la realitate de Liverpool. Meciul tur s-a jucat pe Stamford Bridge, însă Chelsea n-a reuşit să profite prea mult de avantajul terenului propriu. Şi cum pe Anfield e greu să învingi, Liverpool a reuşit o calificare spectaculoasă, în dauna "albaştrilor"
7. Tactica la Middlesborough vs Chelsea, în 2006, Premier League
Nu numai Steaua a păţit-o în acel an. Jose Mourinho a avut parte de una dintre cele mai