Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Stan îi răspunde lui Iancu: „Este distrus că stăm noi între el şi banii care ar putea să-l scape de faliment”

Publicat in Adevarul, marți 5 aprilie 2011 ·

Directorul general al FC Oţelul a răspuns astăzi acuzaţiilor venite aproape zilnic din partea lui Marian Iancu, finanţatorul principalei contracanditate la câştigarea campionatului, Poli Timişoara.

Marius Stan a declarat că banii pe i-ar putea încasa Poli Timişoara dacă ar câştiga campionatul generează înverşunarea cu care Marian Iancu îl ataca prin declaraţii publice de câte ori are ocazia.

„Este păcat că un oraş de toată preţuirea trebuie să suporte un asemenea personaj. Vorbeşte cu disperare. Este distrus că stăm noi între el şi banii care ar putea să-l scape de faliment", a declarat Stan.

Conducătorul grupării gălăţene a adăugat că este jenant ca tocmai Iancu să se plângă continuu de arbitraje, când echipa lui nu ar mai fi fost acum în lupta pentru titlul dacă nu era favorizată.

„Acest personaj văd că a început să ne dea sfaturi, ce transferuri să facem, ce tactică să alegem. O fi vreun mare specialist, o fi făcut şcoala de la Clairefontaine şi nu ştim noi. Când arbitrii îşi fac meseria, el îi face drogaţi. Asta în condiţiile în care Curtean, cu mult bun simţ, a spus că nu ştie dacă a fost sau nu penalti. El vorbeşte de arbitraje, când la Cluj a fost penalti la Bastos şi trebuia şi eliminare? Este jenant. Se făcea 2-1 pentru Cluj, care rămânea şi cu om în plus. Mai amintesc doar de meciul cu noi în tur, când Alexa trebuia eliminat din minutul 20, plus multe alte faze. Cu o victorie a noastră poate se închidea campionatul şi nu se mai vorbea acum de Timişoara în lupta pentru titlu", a declarat Marius Stan.

Oficialul gălăţean a adăugat că nu a depus încă un memoriu la Comisia de Disciplină împotriva lui Iancu pentru jignirele pe care i le-a adus acesta din urmă: „Nu am mai depus memoriu împotriva lui, aştept ca atunci când o voi face să fie declarat persoană non-grata pentru fotbalul românesc. Se pare că este dat deja în judecată d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 5 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Irina Begu, încă o victorie dramatică și calificare în semifinalele de la UniCredit Iași Open! » Luptă titanică pentru româncă

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) a învins-o pe cehoaica Anna Siskova (24 de ani, numărul 406 mondial) cu 6-2, 3-6, 7-5, după două ore și 27 de minute de luptă, efort și dramă pe Terenul Central de la Iași, calificându-se în semifinale, acolo un

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°