Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Libia: Corespondenţă specială pentru Adevărul Moldova. Doctoriţa din Orhei Valentina Safta: „Ne-au bombardat spitalul, dar oricum nu ne pornim acasă“

Publicat in Adevarul, marți 5 aprilie 2011 ·

Războiul din Libia a ajuns şi în Mizdah, oraşul libian în care locuiesc cei mai mulţi cetăţeni moldoveni. Un avion al trupelor aliate au bombardat zona în care se află spitalul unde lucrează concetăţenii noştri. Doar doi moldoveni din cei şase a decis să se întoarcă acasă.

Valentina Safta, o asistentă medicală aflată în Mizdah povesteşte că zilele trecute, o bombă a căzut chiar peste spitalul unde este angajată. „Forţele aliate aruncau cu bombe peste câteva baze militare aflate în apropiere de spital, iar una din acestea a nimerit chiar în salonul unor bolnavi. Un doctor din Coreea şi soţia sa au fost răniţi. Satele din împrejurimi au fost arse", spune Valentina Safta.

Doi cetăţeni moldoveni s-au pornit din Libia spre casă

Libia: Corespondenţă specială pentru Adevărul Moldova: „Militarii au înconjurat spitalul"

Doi moldoveni care se aflau în spital în acel moment nu au păţit nimic. Imediat după incident, autorităţile libiene au evacuat cetăţenii străini din Mizdah. Timp de două zile, moldovenii au fost duşi într-un sat îndepărtat, în pustiu.

Dacă iniţial, după această întâmplare, Valentina Safta se gândea să se întoarcă în Moldova, mai apoi femeia s-a răzgândit. „Chiar dacă aici e război, tot e mai bine decât acasă". Doar doi colegi de-ai ei, o moaşă din Criuleni şi un medic din Tighina au decis să revină, la insistenţa familiei. Ei s-au îmbarcat ieri pe o navă pusă la dispoziţie de autorităţile ucrainene, care va ajunge la Odesa la sfârşitul săptămânii viitoare.

Libia: Corespondenţă specială pentru Adevărul Moldova. Doctoriţa din Orhei Valentina Safta: „Acum e linişte. Se mai aud câteodată împuşcături"

Foto: Oraşul Mizdah se află la 300 kilometri de capitala Tripoli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu puternic la vagonul unui tren cu zeci de călători, în Olt. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

HotNews acum 2 ore
Un vagon al unui tren în care se aflau circa 70 de călători a luat foc, luni, în zona localităţii Radomireşti, județul Olt. În urma incidentului, autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. Pasagerii din vagon nu a fost răniți, aceştia fiind

Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent

Ziua Constanta acum 2 ore
Rareș Bogdan revine la Realitatea TV, ca invitat permanent, în corespondență, din centrul decizional al Uniunii Europene de la Strasbourg și de la Bruxelles, informează RealitateaTV.net. Într-o perioadă cu tensiuni extreme, în care statul putred vr

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

IICCMER, denunț penal la adresa Dianei Iovanovici Șoșoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceaușescu

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc anunță că a depus astăzi, 17.02.2025, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, un denunț la adresa europarlamentarei Diana Iovanovici Șoșoacă, privin

Cine sunt câștigătorii de la premiile BAFTA. Sebastian Stan s-a numărat printre nominalizați

Cancan acum 2 ore
Surprize la premiile acordate de Academia britanică de film (BAFTA)! Printre cei prezenți s-a numărat și actorul român Sebastian Stan. Acesta a fost nominalizat la categoria „cel mai bun actor într-un rol principal” pentru filmul anti-Trump The Appr

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Percheziții la preotul Ciprian Mega, acuzat de legături cu Rusia și care își îndemna enoriașii să voteze cu Călin Georgescu. Este suspectat că și-a incendiat singur mașina

HotNews acum 5 ore
Polițiștii din Bihor fac percheziții la locuința preotului Ciprian Mega din Oradea și la apropiați ai acestuia, existând suspiciuni că acesta și-a incendiat autoturismul, la începutul lunii februarie, scrie Bihoreanul. În luna ianuarie, Episcopia Or

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°