Soarta lucrează belfereşte rezultatele multor meciuri din campionatul nostru. Şi nici nu-i de mirare că se întâmplă astfel de vreme ce fotbalul din li­ga lui Mitică este persecutat de o me­di­o­critate fără cusur. Strădania cramponaţilor de a părea de-ai meseriei nu lipseşte din peisaj. Uneori devine chiar remarcabilă. Dar degeaba! Dorinţa nu este suficientă pentru a învinge zgârcenia naturii. Iar dacă mai apar pe alocuri tentative ale salvării din uniformizare, majoritatea intervine prompt şi dictatorial cu mă­suri de omogenizare a aluatului. Fiind­că nivelul fotbalului nu are voie să depăşească capacitatea de price­pe­re a iubiţilor săi conducători.

Fotbalul făcut grămadă s-a în­gră­m­­ă­dit şi în timp. Meciurile ultimei eta­pe au împodobit folclorul, prin ace­­­eaşi bună voie a întâmplării, cu bo­­găţie de poveşti. Era nevoie de timp pentru a ne înfrupta pe îndelete, aşa cum se cade, din spectacolul turbat al târtanilor luaţi la trândă de nemiloase de­­zi­luzii. De un timp mai generos de ex­­punere ar fi avut nevoie şi îns­pu­ma­ţii pe care tot întâmplarea i-a adus în pra­gul revanşei isterice. Dar nu se poa­­te. Intermediara mijlocului de săp­­tă­­mână vine peste noi cu promisi­u­­nea altor poveşti, aşa încât marfa de pe stoc trebuie epuizată în regim de urgenţă.

Politehnica Timişoara şi Dinamo au înregistrat rezultate deranjante în ra­­port cu aspiraţiile. Bănăţenii au fost sin­gurii care au cedat punct pe teren pro­priu, iar dinamoviştii s-au în­clinat umili în faţa subalternilor de la Universitatea Cluj. Suferinţa co­mu­nă a perdanţilor se propteşte în erori sau eventuale erori de arbitraj. Ti­mişorenii şi dinamoviştii se diferen­ţiază însă categoric la capitolul re­ac­ţie. Iancu îl acuză de tâlhărie pe Balaj chiar dacă aduce în discuţie fa­ze cel puţin discutabile. Despre faptul că Politehnica a fost subalterna Stelei în joc discută însă