Într-o perioadă în care din "afară" vin tot felul de huleli, meritate sau ne­meritate, la adresa ţării şi mai ales pre­siuni dramatice de supraîndato­ra­re şi subordonare faţă de străinătate, de sclavagizare a relaţiilor de muncă şi abandonări din seva economică în favoarea capitalului străin, iată un străin care ne spune adevăruri despre economia din România, adevăruri din păcate nici măcar rostite la Bucureşti, darămite la care s-ar lua aminte prin această ţară.

Într-un interviu acordat nu de­mult Ziarului Financiar, am­ba­sa­do­rul Italiei la Bucureşti ne spune în fond lucruri de bun-simţ, ştiute cândva în România, dar uitate voit sau ne­voit: că investiţiile interne sunt ba­za, că investiţiile străine sunt doar un adjuvant, minunat, dar numai un ad­­­juvant, şi că doar cu o floare nu se fac­e primăvară. "Dacă aduci o fabrică Nokia în mijlocul ţării, nu te poţi baza pe faptul că aceasta va sprijini întreaga economie. Să nu credeţi că dezvol­tarea economică este astfel asigu­ra­tă. Trebuie să identifici cel mai bun lu­cru pe care îl poţi face, la ceea ce te pri­­cepi cel mai bine şi ce resurse ai la în­­­­demână... Trebuie să dezvoltaţi ţe­su­­tul industrial, numai aşa veţi creş­te!" Ţesutul industrial – iată cheia dez­­vol­tării! Poate n-a fost suficient de solid, poate n-a fost suficient de bine ar­ticulat, poate n-a fost suficient de efi­cient, dar un ţesut industrial în Ro­­mânia a existat. A fost însă distrus la indicaţiile Băncii Mondiale şi cu con­cursul întregii clase politice ro­mâ­neşti din ultimii 20 de ani! A fost de­zmembrat, demolat, debitat cu fla­căra ace­ti­lenică şi valorificat la preţ de fier vechi de hoţi români şi străini, cre­di­ta­ţi cu termenul jenant de oa­me­ni de afaceri! Este mare îm­bul­zeală pe lista articulaţiilor nodale din ţesutul industrial distruse la indicaţia Băncii Mondiale şi duse spre dis­pa­ri­ţie prin cons­trâ­