Nutriţioniştii l-au definit „o adevărată oroare“, în timp ce un specialist neozeelandez a sugerat că persoanele „mai vulnerabile“ ar trebui protejate împotriva eventualelor riscuri. Atât de hulitul „duşman“ este noul hamburger lansat de celebrul lanţ de restaurante Kentucky Fried Chicken, Double Down, un sandviş care, în loc de pâine, foloseşte două bucăţi de piept de pui fript şi la mijloc se află o felie de bacon, caşcaval şi un sos special, informează ilsussidiario.net. Pentru 6,99 dolari, doritorii pot consuma sandvişul împreună cu nelipsita porţie de cartofi prăjiţi şi un pahar de Pepsi. Duble Down a fost deja pus în vânzare în Statele Unite şi Canada, iar în curând va putea fi servit şi în Australia şi Noua Zeelandă. Detaliile ulterioare despre versiunea australiană a hamburgerului sunt deocamdată secrete, urmând să fie făcute publice „într-un viitor nu prea îndepărtat“. În acelaşi timp, lanţul de restaurante neozeelandez Ristorant Brands nu a confirmat compoziţia nutriţională a lui Double Down, afirmând că acesta se află încă „în faza de dezvoltare“. Sandvişul are 1.228 de calorii, echivalentul a 50% din aportul zilnic necesar unei persoane.
Protestul nutriţioniştilor
Nutriţioniştii şi activiştii antiobezitate, mai ales cei din Australia şi Noua Zelandă, au criticat vehement noul produs, afirmând că Double Down ar avea un aport caloric şi o cantitate de grăsimi periculoase pentru sănătate. Purtătorul de cuvânt al Fight the Obesity Epidemic, Robyn Toomath, a declarat că acest hamburger este „reţeta obezităţii“, afirmând că: „Dacă va fi mediatizat, persoanele cărora li se vor adresa reclamele vor fi cele mai expuse riscului obezităţii. Avem nevoie să începem să ne gândim să protejăm persoanele vulnerabile şi să fixăm anumite limite“. În opinia lui Toomath, acest hamburger este o dovadă a faptului că Noua Zeelandă are nevoie de reguli mai se