Mesajul a fost trimis. Multumesc!

USL va depune două moţiuni simple

Publicat in Curierul, marți 5 aprilie 2011 ·

Parlamentarii USL vor depune, săptămâna viitoare, două moţiuni simple, pe Sănătate la Camera Deputaţilor şi pe Agricultură la Senat, a anunţat, ieri, după şedinţa conducerii Uniunii, preşedintele PSD Victor Ponta, citează Mediafax. "Am luat decizia politică, în conformitate cu propunerile făcute de colegi, pentru a se elabora şi introduce două moţiuni simple - pe Sănătate la Cameră, pe Agricultură la Senat", a precizat Ponta. El a arătat că în moţiunea simplă pe Sănătate USL va critica şi va propune soluţii necesare referitoare la subfinanţarea din acest domeniu, la desfiinţarea spitalelor, la situaţia medicilor de familie, la compensarea medicamentelor. Liderul PSD a arătat că moţiunea simplă pe Agricultură va critica faptul că România, în loc să îşi folosească potenţialul pe care îl are, poate fi afectată grav de criza alimentară. "S-a dovedit că ministrul Tabără se află în Guvern cu un singur scop: acela de a promova interese comerciale, pecuniare, ale producătorilor de produse modificate genetic. E un motiv pentru care Tabără trebuie să părăsească funcţia de ministru şi să se întoarcă la afacerile cu produse modificate genetic", a spus Ponta. El a arătat că în această săptămână grupurile comune PSD, PNL şi PC vor elabora cele două moţiuni simple, urmând ca acestea să fie depuse cel mai probabil săptămâna viitoare.

Parlamentarii USL vor depune, săptămâna viitoare, două moţiuni simple, pe Sănătate la Camera Deputaţilor şi pe Agricultură la Senat, a anunţat, ieri, după şedinţa conducerii Uniunii, preşedintele PSD Victor Ponta, citează Mediafax. "Am luat decizia politică, în conformitate cu propunerile făcute de colegi, pentru a se elabora şi introduce două moţiuni simple - pe Sănătate la Cameră, pe Agricultură la Senat", a precizat Ponta. El a arătat că în moţiunea simplă pe Sănătate USL va critica şi va propune soluţii necesare referitoare la subfinanţare

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 30 minute
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 34 minute
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Un clujean a descoperit o insectă strivită în punga de făină, la supermarket: „Un ingredient trist adăugat automat”

Adevarul acum o ora
Un clujean a avut o surpriză neplăcută după ce a cumpărat făină dintr-un supermarket din Cluj, găsind o insectă strivită între pereții pungii. Incidentul, descris pe rețelele de socializare cu umor amar, a stârnit o serie de reacții din partea altor

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 5 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

„Părintele fondator al AI” crede că tehnologia ar putea duce la dispariţia oamenilor în 30 de ani

Mediafax acum o ora
Profesorul Geoffrey Hinton, cunoscut ca „părintele fondator al AI”, avertizează că inteligenţa artificială ar putea duce la dispariţia umanităţii în următoarele trei decenii. El cere reglementări guvernamentale stricte, scrie The Telegraph.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 4 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Ucraina vrea să deschidă mai bine de 150 de şcoli subterane până în toamna anului 2025

Mediafax acum 3 ore
Vineri, Nadiia Kuzmychova, viceministrul Educaţiei din Ucraina, a anunţat că ţara va deschide mai mult de 150 de şcoli subterane până în septembrie 2025. Ele sunt construite ca răspuns la atacurile aeriene ruseşti, care vizează în mod regulat infras

Tenis: Ana Bogdan şi Anca Todoni s-au calificat pe tabloul principal la Brisbane

News.ro acum 5 ore
Ana Bogdan, locul 114 WTA, şi Anca Todoni, numărul 118 mondial, s-au calificat, sâmbătă, pe tabloul principal la turneul de categorie WTA 500 de la Brisbane, cu premii totale de 1,5 milioane de dolari. Bogdan, favorită 6, a învins-o în ultimul tur a

Cseke Attila: Am aprobat finanţarea pentru finalizarea construcţiei creşelor noi

Mediafax acum 2 ore
„În calitatea sa de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila a semnat finanţarea necesară pentru finalizarea construcţiei a 22 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, aprobate în mandatul său anterior, dar

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/4°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°