Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se pregăteşte acordarea unui ajutor de stat producătorilor de cartofi

Publicat in Capital, marți 5 aprilie 2011 ·

Ministerul Agriculturii pregăteşte un ajutor de stat pentru cultivatorii de cartofi care obţin producţii mici din cauza putregaiul inelar şi putregaiului brun al cartofului. Se vor acorda despăgubiri între 0,5 lei/kg şi 2,6 lei/kg. Surse din minister spun însă că vor fi greu de găsit resursele financiare necesare pentru acordarea acestui ajutor de stat.

Proiectul de Hotărâre de Guvern prevede că se acordă ajutor de stat pentru despăgubirea producătorilor de cartofi de sămânţă şi producătorilor de cartofi de consum care au utilizat sămânţă de cartof certificată, afectaţi de cele două organism de carantină.

Vor putea beneficia de ajutor producătorii agricoli, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale, precum şi persoanele juridice, grupurile de producători sau organizaţii de producători care deţin suprafeţe de teren însămânţate cu sămânţă de cartof certificată în scopul producerii de cartofi de sămânţă sau cartofi de consum a caror productie a fost afectata de organismele de carantina.

Organismele/organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol care desfăşoară activităţi agricole în scop commercial vor putea primi bani de la stat.

Agricultorii trebuie să figureze în evidenţele APIA

Ajutorul de stat se acordă sub forma unei despăgubiri în valoare de până la 100% din valoarea producţiei afectate. Din valoarea ajutorului se scade orice sumă primită în cadrul unui regim de asigurare, precum şi valoarea producţiei care poate fi industrializată sau comercializată în vederea consumului uman sau animalier.

Banii se vor acorda în baza notificării cu privire la confirmarea prezentei bolilor de carantină, emise de inspectorii fitosanitari din cadrul unităţii fitosanitare către producătorii agricoli.

Suma maximă anuală pe unitatea d

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 51 minute
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 54 minute
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Fum la o clădire administrativă din cadrul centralei nucleare de la Cernavodă

Mediafax acum o ora
La faţa locului au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. „Este important de precizat că securitatea celor două reactoare nucleare nu este pusă în pericol. În acest moment, nu există riscuri pentru angajaţi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum o ora
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum o ora
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum 2 ore
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copiii cu dizabilităţi, ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

News.ro acum 53 minute
Direcţia de Sănătate Publică Mureş a dat amenzi în valoare de 60.000 de lei la centrele rezidenţiale pentru copii cu deficienţe neuro-psihice din Târgu Mureş, ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. Totodată, DSP Mureş a suspend

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 2 ore
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Bărbat arestat preventiv pentru că a încercat să violeze aceeași femeie pentru a patra oară

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat din județul Iași și-a petrecut peste 15 ani din viață în închisoare, după ce a violat o femeie. De fiecare dată când a fost eliberat, bărbatul s-a întors din nou la victimă pentru a o agresa sexual, iar pe 6 ianuarie, când a fost eliberat

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/3°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-3°/1°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°