Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rada e sigur: "Ne descătuşăm cu Rapid!"

Publicat in Pro Sport, miercuri 6 aprilie 2011 · ·

Cu orgoliul rănit după prestaţia de la Turnu Severin, clujeniise motivează înaintea meciului cu Rapid apelând la statistică."Golul fuge de voi la Cluj", le transmit eleviilui Alin Minteuan adversarilor de mâine.

Rapid s-a lovit de apărarea-zid a lui CFR în ultimele treipartide disputate la Cluj, trupa lui Copos nefiind în stare sămarcheze de aproape patru ani! Mai mult, Rapid a luat doar douăpuncte în Gruia din 2000 încoace.

Toate aceste date le dau curaj oamenilor lui Alin Minteuan."Matematic mai avem şanse la Europa League şi trebuie săluptăm pentru asta. E normal ca lumea să fie supărată pe noi, de lapatron şi antrenor până la fani. Meciul cu Rapid e însă şansanoastră de a ne descătuşa", crede fundaşul Ionuţ Rada,care spune totodată că Rapid e un capitol închis pentru el."Nu mă interesează situaţia din Giuleşti, ce scandaluri ausau câţi accidentaţi. Şi noi avem probleme aici, aşa că presiune vafi pe ambele echipe", a încheiat stoperul.

Maftei: "Egalul edezastru!"

Clujenii au o medie de aproape un gol luat pe meci în partidelede acasă, în 11 jocuri, portarii campioanei scoţând de nouă orimingea din poartă. "Pe mine nu mă interesează statistica,nu e pasiunea mea. Cel mai important e să batem, pentru că şiegalul ar fi un dezastru! Cu o victorie reintrăm în lupta pentruEuropa League!", e încrezător şi Vasile Maftei, fostulcăpitan al Rapidului, care spune că nu regretă venirea în Gruia."CFR are un ritm interesant, din doi în doi ani ia titlul.La anul sigur vom fi în lupta pentru titlu", a conchisfundaşul, indisponibil cu Rapid din cauza unei probleme laligamente.

"Matematic mai avem şanse la Europa League. Trebuie să luptămpentru asta"

Ionuţ Rada, fundaş CFR Cluj

"N-am niciun regret, am venit aici ştiind că e foarte greu săies campion. Oricum, CFR are un ritm interesant, din doi în doi aniia titlul"

Vasile Maftei

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 9 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 11 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 13 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 9 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

Vremea

București
acum

23°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

23°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°