Capsula Soyuz TMA-21 a decolat cu succes, marţi, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan, către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), şi s-a plasat pe orbită, cu doar câteva zile înainte de aniversarea a 50 de ani de la misiunea în spaţiu a lui Yuri Gagarin, pe 12 aprilie, informează AFP.
Capsula se va conecta la ISS miercuri, la ora 23.18 GMT.
Tot de pe cosmodromul Baikonur, în urmă cu 50 de ani, a decolat, pe 12 aprilie 1961, cosmonautul rus Iuri Gagarin, primul om care a ajuns în spaţiu.
"Misiunea decurge în condiţii normale", a declarat Centrul de control al echipajului ruso-american.
Cosmonauţii Alexandr Samokutiaev şi Andrei Borisenko se află la primul lor zbor în spaţiu, în timp ce pentru americanul Ronald Garan aceasta este a doua misiune spaţială. El a făcut parte din echipajul unei misiuni la bordul navetei americane Discovery, în 2008.
Potrivit televiziunii de stat ruseşti, echipajul de pe Soyuz a luat la bord o înregistrare în care poate fi auzită vocea lui Iuri Gagarin, aflat la bordul capsulei sale minuscule Vostok, discutând prin radio cu Serghei Korolev, creatorul capsulelor spaţiale ruseşti, în timpul zborului de revenire pe Terra, de pe 12 aprilie 1961.
Rusul a stat în spaţiu 108 minute înainte de a reveni pe Pământ.
Potrivit unor surse de la Centrul Spaţial Baikonur, se stabilise şi o zi de rezervă în cazul în care probleme tehnice vor determina amânarea operaţiunilor de lansare, respectiv 7 aprilie.
Decolarea rachetei Soyuz fusese iniţial programată să aibă loc pe 30 martie, dar a fost amânată o dată din cauza unor probleme la sistemul de comunicaţii
Lansarea rachetei Endeavour, amânată pentru finalul lui aprilie
NASA a decis amânarea lansării rachetei Endeavour până pe 29 aprilie, deoarece nu vor să deranjeze lansarea navei spaţiale ruseşti