Ultima încercare pentru fetiţă este mutarea de la Irinel Columbeanu la Monica, de la locul în care a crescut la unul nou. Pentru copiii cu vârstă de peste 2 ani, o mutare este foarte dificilă, mai ales dacă aceasta este mediatizată excesiv, spune psihologul Aida Ivan.
Aceasta nu este prima schimbare radicală de mediu pentru Irina Columbeanu (4 ani), după ce a stat cu mama ei într-un apartament pe Calea Victoriei şi în Statele Unite. Fetiţa trebuia să părăsească ieri casa în care a crescut şi să fie încredinţată mamei ei în urma deciziei Tribunalului Bucureşti. Dar Monica nu a fost lăsată să intre la Izvorani. Potrivit Realitatea TV, Monica Columbeanu are acum un job stabil, care-i oferă un salariu de 4.000 de euro pe lună, şi a închiriat un apartament în Bucureşti, în care va sta cu Irina.
O viaţă trăită în văzul publicului
Tatăl fetei, Irinel Columbeanu, a declarat că fiica sa a „lăcrimat" atunci când a aflat că va trebui să se mute cu mama ei. „Dacă era mai mică, sub 2 ani, i-ar fi fost mai uşor cu aceste mutări şi schimbări, pentru că atunci n-ar fi conştientizat ce se întâmplă", explică psihologul Aida Ivan, pentru „Adevărul". „Ea se află la o vârstă la care s-a ataşat de mediul în care a locuit, la care acesta o influenţează, la care s-a obişnuit cu locurile de joacă. Nu-i este uşor să renunţe la locurile de acest tip", mai explică psihologul.
Situaţia Irinei este agravată şi de faptul că, practic, s-a „născut" sub lumina reflectoarelor, apărând la B1 TV, în emisiunea mamei ei, „Irina by Monica Columbeanu". Psihologul aseamănă aceste evenimente cu copiii duşi încă de mici la concursuri de frumuseţe, „împinşi" să apară pe scenă, situaţie în care părinţii se folosesc de ea pentru a se mediatiza pe ei. „Copiii sunt cei mai afectaţi în cazul unui divorţ, iar partea cea mai rea este că părinţii nu se gândesc deloc la ei.
Indiferent