Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fără graffiti-uri pe zidurile din Târgu-Mureş

Publicat in Adevarul, marți 5 aprilie 2011 ·

Consilierii locali se gândesc serios să interzică desenele cu spray pe pereţii din oraş, după ce la ultima şedinţă de Consiliu au interzis accesul ATV-urilor în zonele de agrement.

Există, însă, o fărâmă de speranţă pentru cei care consideră că graffiti-ul este o artă: vor fi amenajate spaţii speciale pentru desenele urbane. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Dumitru Matei, a venit cu propunerea de interzicere a graffiti-urilor pe raza oraşului nostru, iar o hotărâre va fi luată la următoarea şedinţă de Consiliu.

„Majoritatea graffiti-urilor strică aspectul clădirilor. E plin în tot oraşul, în toate zonele, de astfel de desene şi cred că o soluţie ar fi să fie amenajate spaţii sau locuri speciale în care tinerii care păractică acest stil de desene cu spray să se poată manifesta în voie, iar cei care nu respectă zonele impuse, să fie amendaţi”, declară Matei.

Graffiti peste tot

Că oraşul este plin de desene (fie că e vorba de graffiri-uri, tag-uri sau alte genuri de exprimare artistică – sau nu – pe pereţii urbei) este de notorietate. Practic, nu există o zonă a oraşului care să nu fie „decorată” mai mult sau mai puţin reuşit de către tinerii pasionaţi de graffiti. „În special tinerii au preluat acest trend, din străinătate. Noi oricum le aplicăm amenzi celor pe care îi prindem că vandalizează pereţii, iar dacă va fi adoptată o astfel de hotărâre de Consiliu Local, prin care vor fi interzise graffiti-urile, ne vom conforma”, a precizat Valentin Bretfelean, şeful Poliţiei Locale Mureş.

În ultimele 7 zile, poliţiştii locali au aplicat 26 de sancţiuni pentru graffiti, iar în 14 cazuri tinerii prinşi au fost obligaţi să cureţe pereţii pe care i-au colorat. Amenzile aplicate în prezent pentru desenele cu spray pe pereţi variază între 100 şi 500 de lei.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

@N_

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acte false românești pentru 7.000 de ruși, ucraineni și moldoveni. Printre ei, bărbatul arestat pentru incendierea casei premierului britanic

Gandul acum 48 minute
Pe raza județului Botoșani sunt efectuate 206 percheziții, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Perchezițiile vizează o reţea care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu

Șase polițiști de frontieră din Timiș, acuzați că luau mită. Sumele pe care le încasau

Press Alert acum 34 minute
DGA a anunțat urmărirea penală a șase agenți de poliție care ar fi încasat șpagă în diverse sume, în euro, la vama Cenad. Între aceștia se află un suspect care e în prezent detașat la o agenție europeană. „Astăzi, 01 iulie 2025, polițiștii anticorup

Curtea Constituțională discută azi contestația la numirea lui Mihai Busuiov în funcția de judecător CCR

HotNews acum 4 ore
Curtea Constituţională a României discută marţi sesizarea privind numirea lui Mihai Busuioc în funcţia de judecător CCR, potrivit calendarului instituției. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței CCR a fost inclusă „sesizarea de neconstituționalitate a

Analiză: Dobânzile creditelor ipotecare vor creşte în a doua jumătate a anului

News.ro acum o ora
Dobânzile medii ale creditelor ipotecare noi, atât cele fixe, care reprezintă peste 99% din volumul de credite ipotecare noi acordate în prezent, cât şi cele variabile, vor creşte în a doua parte a anului, arată o analiză realizată de brokerul onlin

Val de caniculă peste România în iulie. Temperaturile anunțate de meteorologi pentru următoarele săptămâni

Adevarul acum 38 minute
Luna iulie aduce temperaturi ridicate și puține ploi, potrivit prognozei meteo emise de ANM pentru perioada 30 iunie - 28 iulie.

FOTO Dinamo și-a prezentat noul echipament Puma pentru sezonul viitor: „O nouă eră începe acum!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Dinamo și-a prezentat marți, 1 iulie, noul echipament Puma pentru sezonul 2025-2026. „Câinii” au renunțat la colaborarea cu Macron, fostul sponsor tehnic, iar astăzi au publicat imaginile cu noile „haine” pentru stagiunea care bate la ușă. Dinamo BR

Dr. Holhoș, rețeaua nr. 1 în oftalmologie din România, deschide cel mai mare spital de oftalmologie din Transilvania, cu o investiție de 6 milioane de euro

Mediafax acum 37 minute
Investiție privată de 6 milioane de euro Realizată integral din fonduri proprii, în urma unei investiții ce se ridică la circa șase milioane de euro, noua unitate spitalicească va fi cel mai mare spital de oftalmologie din Transilvania, cu patru săl

Informări publice - 1 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 8 ore
BUTA LILIANA anunţă că s-a emis de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SĂCELE – Autorizaţia de Construire nr. 37 din 13.03.2025, pentru „CONSTRUIRE LOCUINŢE CUPLATE”, str. Paltinului, nr. 28 Săcele - Braşov.

Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50 de lei / Recomandările ANRE

News.ro acum 2 ore
Plafonarea preţurilor la energie electrică încetează de la 1 iulie, ceea ce înseamnă că preţul plătit pentru energia electrică va fi cel stabilit de consumator împreună cu furnizorul. Persoanele vulnerabile vor beneficia de vouchere energetice de 50

Auchan România, votat „Magazinul Anului 2025” în retailul autohton și premiat pentru produse marcă proprie românești

Ziua Constanta acum o ora
Cu un angajament constant pentru inovație, sustenabilitate și accesibilitate, Auchan România a fost recompensat cu trei distincții majore în cadrul competiției „Votat Produsul Anului 2025”, cea mai importantă platformă de recunoaștere a inovației și

Vremea

București
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

22°/35°
Iasi
acum

23°
mar.

15°/26°
mie.

12°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/32°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/28°
mie.

18°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

14°/28°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
mar.

16°/32°
mie.

15°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°