Fizicianul rus de origine română, Piotr Capiţa, a fost o personalitate marcantă a cercetării în domeniul temperaturilor joase, pentru care a primit Premiul Nobel în 1978.

Un om de ştiinţă remarcabil şi un intelectual cu coloană vertebrală, Capiţa a trăit două războaie mondiale şi exilul impus de comunişti în laboratoarele în care a dezvoltat tehnologii moderne cu echipament limitat. Deşi a primit o serie de distincţii şi a făcut parte din cele mai înalte organizaţii ştiinţifice sovietice, Capiţa nu a fost niciodată membru de partid şi chiar a pledat pentru eliberarea colegilor săi din închisoare.

Puţini dintre români au auzit, probabil, de laureatul Premiului Nobel, fizicianul sovietic Piotr Capiţa, mai bine cunoscut, probabil, de către basarabeni, din rândul cărora se trage. Acesta intră în galeria laureaţilor de origine română ai prestigiosului premiu, alături de George Palade (Premiul Nobel pentru Medicină, 1974), Elie Wiesel (Premiul Nobel pentru Pace, 1986) şi Herta Muller (Premiul Nobel pentru Literatură, 2009).

Capiţa fost fiul generalului de origine basarabeană Leonid Petrovici Capiţa, inginerul şi constructorul fortificaţiilor de la Kronstadt şi al Olgăi Ieronimovna, de profesie filolog, specialist în domeniul folclorului şi literaturii pentru copii, care a adus o mare contribuţie în cultura rusă.

Piotr Capiţa s-a născut la 9 iulie 1894, în oraşul Kronstadt, iar în 1905 a început gimnaziul, unde, deşi cunoştea foarte bine limba română, a întâmpinat greutăţi la învăţarea limbii latine şi a ales să se retragă pentru a studia la liceul real Kronstadt, pe care l-a absolvit cu succes în 1912. Însă, la Facultatea de fizică şi matematică a Universităţii din Petrograd nu îi acceptau pe absolvenţii liceului real şi, de aceea, Capiţa a intrat la facultatea de electromecanică a Institutului Politehnic Petrograd (IPP). Încă de la primele ore de