În România, o linişte aproape netulburată de vreun eveniment învăluie centenarul naşterii celui mai cunoscut filosof de origine română în străinătate. Pe 8 aprilie 2011, se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui Emil Cioran. Opera lui este de importanţă majoră în cultura europeană a secolului XX, totuşi ţara natală nu s-a grăbit să organizeze nimic în memoria gânditorului care i-a adus un semnificativ capital simbolic.
Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionescu se numără printre acele valori fundamentale ale veacului trecut prin intermediul cărora România a pătruns la nivelul cel mai înalt al culturii europene. Acceptându-le dubla identitate - una determinată de etnie, cealaltă configurată de limba în care au ales să-şi scrie mare parte din operă sau unele dintre scrierile cu cea mai mare greutate -, România postdecembristă i-a transformat într-un fel de „brand de ţară", o ţară pe care cei trei au urât-o şi au iubit-o în feluri şi în doze diferite. S-a mândrit cu opera lor şi cu originea lor, chiar dacă fiecare dintre ei a ales exilul şi limba unei culturi majore.
Însă în 2011, anul centenarului Emil Cioran, aceeaşi Românie păstrează, la ea acasă, linişte în jurul datei de 8 aprilie, dată care în alte spaţii nu ar fi trecut aproape neobservată. Institutul Cultural Român a organizat manifestări în mai multe capitale europene (printre care Paris, Madrid şi Stockholm). Ambasada Franţei în România şi Institutul Francez au iniţiat un proiect inedit. În afară de aceastea, data de 8 aprilie 2011 rămâne nemarcată. O tăcere care nu vine din dorinţa de a evita festivismul, ci din lipsa de interes învăluie centenarul Emil Cioran în ţara lui natală, ţară care i-a stârnit filosofului stări şi gânduri paradoxale, dar care n-a încetat să fie o prezenţă în opera lui. La Sibiu sau la Bucureşti, nimic despre Emil Cioran la centenar.
Ministerul Culturii şi