Câştigul salarial mediu net a fost de 1.414 lei în luna februarie, cu 0,7% sau 10 lei mai mic decât în luna anterioară, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).
De asemenea, caâştigul salarial mediu brut a coborât cu 1% faţă de luna ianuarie, până la 1.944 lei.
Cele mai mari valori ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat, în premieră, în industria tutunului – 3.790 lei –, iar cele mai mici în domeniul hotelurilor şi restaurantelor – 885 lei.
În luna februarie, venitul net din salarii a înregistrat, aproape în egală măsură, atât creşteri cât şi scăderi.
Creşterile din sectorul economic (diferit de cel bugetar) s-au datorat acordării unor prime ocazionale sau majorări salariale, dar şi realizărilor de producţie sau încasărilor mai mari (în funcţie de contracte). De asemenea, s-au plătit şi sume restante aferente lunilor anterioare când agenţii economici s-au confruntat cu dificultăţi financiare şi salariaţii au fost în concedii fără plată.
Cele mai semnificative creşteri salariale din luna februarie au fost consemnate în activităţile auxiliare intermedierilor financiare – cu 30,4% – şi domeniul fabricării produselor din tutun – 27,6%.
Cu 8,4% a crescut câştigul salarial mediu net în domeniul producţiei farmaceutice şi cu 8,3% în sectorul prelucrării lemnului.
Creşteri cu 3-5% s-au înregistrat în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice, în activităţile auxiliare pentru transport, în fabricarea băuturilor, în activităţile anexe extracţiei, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) şi în cercetare-dezvoltare.
Scăderile au fost cauzate de acordarea în luna precedentă a primelor ocazionale, de nerealizări ale producţiei, de încasări mai mici (funcţie de contracte) şi de dificultăţile financiare