Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcolile din Delta Dunării, în faliment

Publicat in Romania Libera, marți 5 aprilie 2011 ·

Refuzul autorităţilor din judeţul Tulcea de a reorganiza învăţământul din Delta Dunării a lăsat unităţile din această zonă fără fonduri bugetare.

Marieta Creţu, director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Tulcea, a declarat că şcolile din Delta Dunării au epuizat, în primul trimestru,toate resursele bugetare repartizate pe întregul an 2011.

„Împreună cu inspectoratul şcolar am identificat aproape un milion de lei fonduri bugetare la unele şcoli din judeţ care nu vor putea fi cheltuite în acest an şi le-am transferat la şcolile din Deltă. Dar nici aceşti bani nu ajung. Pentru a ţine în funcţiune în acest an şcolile din această zonă mai avea nevoie de aproximativ două milioane de lei, iar aceste fondrui bugetare nu există", a declarat aceasta. Mihai Roma, liderul sindicatului din învăţământul judeţului Tulcea, spune că „legea care prevede finanţarea per elev a şcolilor nu poate fi aplicată în Deltă pentru că localităţile sunt izolate şi au foarte puţini elevi. Pentru a rezolva această problemă, trebuie modificată legea, altfel copiii din aceste sate nu vor mai beneficia de posibilitatea de a învăţa".

În Delta Dunării sunt 17 şcoli, majoritatea lucrează după sistemul de învăţământ simultan pentru că au între 12 şi 50 de elevi. La şcoala din satul Caraorman sunt şapte preşcolari, şase elevi la învăţământul primar şi cinci la cel gimnazial care învaţă cu trei cadre didactice necalificate, unul pentru fiecare ciclu de învăţământ pe sistemul simultan. Aceşti elevi ar putea face naveta în satul reşedinţă de comună Crişan, pe şoseaua construită recent cu bani alocaţi de Uniunea Europeană şi astfel şcoala din Crişan ar avea mai mulţi elevi.

Mihai Stroe, deputat în colegiul Delta Dunării şi fost inspector şcolar general al judeţului Tulcea, spune că „există două soluţii pentru reformarea învăţământului din zonele izolate: comasarea ş

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Iliescu a suferit o intervenție chirurgicală sub anestezie generală. Ultimele date despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 3 ore
Ion Iliescu a beneficiat luni dimineață de o procedură endobronșică ce are ca scop menținerea permeabilității căilor respiratorii superioare, anunță Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” într-un buletin medical. Operația s-a desfășu

Vasile Blaga, despre o variantă de guvernare pe care insistă PSD: „Trebuie să fii fraier s-o faci a doua oară”

HotNews acum o ora
Varianta unei rocade a premierilor, pe modelul Ciucă-Ciolacu, așa cum propune PSD, nu ar trebui luată în calcul, consideră senatorul PNL Vasile Blaga. El spune că președintele Nicușor Dan trebuie să își asume desemnarea unui premier, în contextul în

Ploi, caniculă și diferențe bruște de temperatură. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Vremea va fi oscilantă în următoarele două săptămâni, cu episoade de caniculă urmate de o răcire a vremii care va aduce ploi în mare parte din țară, potrivit prognozei emise de meteorologi pentru intervalujl 16-29 iunie. Vremea în Banat Până în data

Mircea Rednic se întoarce pe banca tehnică a lui Standard Liège

Mediafax acum o ora
În vârstă de 63 de ani, Rednic revine astfel la clubul belgian unde a evoluat ca jucător între 1991 și 1996 și echipă pe care a mai antrenat-o în trecut, inclusiv în sezonul 2012-2013, când a reușit o calificare în cupele europene. Fost internaționa

Nicuşor Dan a promulgat patru legi privind fondurile europene şi transportul rutier de mărfuri

BusinessMagazin acum 50 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a semnat luni patru decrete de promulgare a unor legi care vizează gestionarea fondurilor europene pentru agricultură şi modernizarea sistemului de monitorizare a transporturilor rutiere de bunuri.

TAROM prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut

Gandul acum 2 ore
TAROM a anunţat că prelungeşte suspendarea temporară a zborurilor către Tel Aviv, Amman și Beirut, în contextul situației tensionate din zonă. Compania prelungeşte suspendarea zborurilor comerciale către Tel Aviv până pe 23 iunie, inclusiv, cu tot c

MAE, despre situaţia cetăţenilor români blocaţi în Israel şi Iran: Avem în jur de 385 de solicitări pe care le urmărim

News.ro acum 11 minute
Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Orientul Mijlociu si Africa, Clara Staicu, a prezentat luni, situaţia cetăţenilor români aflaţi în Statul Israel şi în teritoriul Republicii Islamice Iran, în contextul celor mai recente evoluţii ale situa

CFR Călători spune că nu își va opri activitatea și nici nu intră în faliment, însă cere compensație mai mare de la stat. Care este pericolul

HotNews acum 53 minute
CFR Călători neagă informațiile apărute în spațiul public cum că ar fi în pericol de faliment sau de a opri activitatea. Compania feroviară de stat reclamă însă nivelul compensației primite de la stat și diminuarea veniturilor prognozate pentru anul

Ministrul Bogdan Ivan, în vizită inopinată pe şantierul de la Praid / A cerut transparentizarea totală a graficului zilnic de lucrări

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a efectuat, luni dimineaţa, o vizită pe şantierul lucrărilor care se desfăşoară la Praid şi a declarat că a cerut transparentizarea graficului zilnic de lucrări şi c

Israelul a folosit pentru prima dată sistemul Barak Magen de apărare antiaeriană de pe mare pentru a doborî drone iraniene

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Marina militară israeliană a afirmat luni că a folosit pentru prima dată un sistem de apărare antiaeriană de pe mare pentru a doborî drone iraniene, informează agenția de știri dpa, citată de Agerpre

Vremea

București
acum

29°
lun.

16°/30°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

15°/30°
mar.

16°/25°
mie.

14°/25°
joi

16°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

19°/26°
mie.

19°/24°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

12°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/25°
joi

15°/27°
Timisoara
acum

31°
lun.

14°/32°
mar.

14°/29°
mie.

16°/30°
joi

18°/33°