Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steliştii vor protesta la Palatul lui Gigi Becali. Vezi comunicatul AISS

Publicat in Ziua Veche, marți 5 aprilie 2011 ·

Suporterii echipei de fotbal Steaua Bucureşti vor organiza un marş de protest, duminică, 17 aprilie, de la ora 15:00, în faţa Palatului lui Gigi Becali.

Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti (AISS) a dat un comunicat de presă, în care îşi declară necondiţionat “sprijinul necondiţionat pentru toţi cei care iau atitudine într-un mod decent, civilizat, contra managementului dezastruos al actualului finanţator şi al numeroaselor sale derapaje publice, care au produs daune incalculabile de imagine celui mai glorios club din fotbalul românesc”.

Comunicatul AISS:

Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti a luat act cu deosebită satisfacţie de iniţiativa mai multor fani ai Stelei Bucureşti de a protesta contra finanţatorului secţiei de fotbal a clubului, domnul George Becali. În aceste condiţii, AISS doreşte să sublinieze ferm faptul că NU a organizat această manifestaţie de protest, dar că va susţine prin toate mijloacele de care dispune protestul de duminică 17 aprilie 2011, ora 15:00, la aşa-zisul „palat” al domnului George Becali.

Astfel, Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti anunţă că va participa şi va susţine protestul organizat de suporterii Stelei, în faţa “palatului” aurit al finanţatorului. Participarea la protest este un gest de normalitate al oricărui suporter stelist, sătul de perioada neagră, de peste cinci ani, în care se afundă clubul nostru. Dacă iubeşti sincer Steaua, este imposibil să nu fii exasperat de managementul catastrofal al finanţatorului echipei, acoperit exclusiv de sterpe discursuri zilnice, umplute cu declaraţii infantile despre un viitor aurit, contrazis flagrant de realitatea neagră a ultimilor cinci ani.

Nu putem tolera în conducerea acestui club o persoană care a demonstrat de nenumărate ori că îl interesează doar binele personal, nu succesul Stelei, care foloseşte ce-a mai rămas din ima

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 6 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 11 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 10 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 12 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 8 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 11 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

8°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°