Un trio de roboţi sub-acvatici reprezintă, probabil, singura şansă de a descoperi cauzele unuia dintre cele mai misterioase dezastre aeronautice, scrie site-ul Gizmodo.
New Zealand Herald notează că roboţii-submarin au găsit pe fundul Atlanticului indicii concludente, dar şi trupuri încă legate de scaunele aparatului Airbus A330.
Căutările echipelor de salvare din ultimul an şi jumătate nu s-au bucurat de mare succes: doar 50 dintre cadavre şi 3 la sută din resturile avionului au fost recuperate, iar indiciile referitoare la motivele dezastrului sunt insuficiente.
Cutiile negre nu au fost găsite încă
Guvernul francez a anunţat marţi că este încrezător că cele două cutii negre ale avionului Airbus vor fi găsite în curând. Asta după ce submarinele Remus, coordonate de o echipă de cercetători din Statele Unite, au găsit în luna martie părţi majore ale avionului, motoare şi bucăţi de fuzelaj, într-o singură zonă, sugerând că avionul s-a prăbuşit în ocean aproape intact. Operaţinuea de recuperare a epavei şi a cadavrelor va începe în aproximativ trei săptămâni.
Ministrul Francez al Transporturilor şi Mediului, Natalie Kosciusko, a declarat marţi că roboţii submarini Remus au găsit şi fotografiat "o mare parte" a epavei, în apropierea ultimei zone în care aparatul a fost zărit de radare, la circa 1.100 de kilometri nord-est de Brazilia.
Submarinele Remus sunt parte a unei ample operaţiuni de salvare, considerată cea mai sofisticată cercetare oceanică de acest gen din toate timpurile.
Înainte ca Remus 6000 să fie implicat în operaţiunile de căutare, cu puţin timp în urmă, alte trei încercări au eşuat. Informaţiile despre zbor colectate în Franţa au sugerat că avionul ar fi putut avea mai multe defecţiuni însă în momentul de faţă nu există decât presupuneri. Specialiştii şi autorităţile speră să alfe cât mai curând adevărul.
Remus