Spaniolul condamnat în Spania pentru „crime împotriva unui minor" după cum încadrează justiţia spaniolă faptele de pedofilie, se ascundea împreună cu o româncă de 30 de ani, dată şi ea în urmărire generală, într-o casă închiriată în cătunul Valea de Brazi de lângă Uricani. „Astăzi, (marţi) în jurul orei 09:00, poliţiştii Oraşului Uricani au organizat o acţiune cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. HUNEDOARA, în urma căreia i-au identificat pe DAVID Y., cetăţean spaniol, de 40 de ani, urmărit internaţional şi FLORENTINA F., de 30 de ani, de cetăţenie română, urmărită naţional la solicitarea I.P.J. Braşov.
Bărbatul împreună cu care a fost depistată românca este urmărit internaţional, fiind căutat prin Interpol de autorităţile spaniole întrucât se sustrage executării unei pedepse privative de libertate pentru comiterea, pe teritoriul Spaniei, a unei infracţiuni de abuz sexual împotriva unei minore", declară, inspectorul Bogdan Nuţu din cadrul IPJ Hunedoara. Pentru că pedofilul dădea semne că vrea să se opună arestării, poliţiştii au fost nevoiţi să-şi scoată armele de foc. Abia atunci infractorul s-a liniştit şi a putut fi încătuşat. Bărbatul va fi prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba pentru confirmarea mandatului european de arestare emis pe numele său, iar apoi va fi extrădat autorităţilor spaniole pentru încarcerarea sa.
Spaniolul condamnat în Spania pentru „crime împotriva unui minor" după cum încadrează justiţia spaniolă faptele de pedofilie, se ascundea împreună cu o româncă de 30 de ani, dată şi ea în urmărire generală, într-o casă închiriată în cătunul Valea de Brazi de lângă Uricani. „Astăzi, (marţi) în jurul orei 09:00, poliţiştii Oraşului Uricani au organizat o acţiune cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. HUNEDOARA, î