Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Stan despre Marian Iancu: "Veţi vedea surprize în ceea ce-l priveşte la licenţiere"

Publicat in Adevarul, marți 5 aprilie 2011 ·

Directorul general al grupării Oţelul Galaţi, Marius Stan, a declarat, marţi, că FC Timişoara ar putea avea surprize în procesul de licenţiere pentru sezonul următor, din cauza erorilor comise de preşedintele Marian Iancu.

"Parcă prea zbiară la toată lumea. Să-şi vadă de echipa lui. Păcat că un oraş demn de toată stima suportă un personaj de genul ăsta. Veţi vedea surprize în ceea ce-l priveşte la licenţiere. În loc să-şi plătească datoriile pe la jucători şi pe la terţi se ocupă de urlat în mass-media. Şi asta pentru că este disperat, îi este frică. Între el şi banii ăia mulţi suntem noi şi e distrus. Dacă nu ajunge la ei, probabil că scrie faliment pe el", a spus Marius Stan, într-o conferinţă de presă.

Oficialul gălăţenilor a precizat că Iancu dă sfaturi tuturor în probleme legate de conducere, antrenorat sau arbitraj, dar el nu ştie să-şi gestioneze propriul club. "Am văzut că tot ne dă sfaturi, cum să facem lotul, ce transferuri să facem. Am senzaţia că acest personaj, cât a stat în acel concediu destul de prelungit de către stat, concediu fără plată, cred că a avut timp să facă prin IDD (n.r. - învăţământ deschis la distanţă), Coverciano, bănuiesc că are şi carnet de antrenor. Văd că le ştie pe toate. Nu ştie un singur lucru: să-şi gestioneze propria activitate de la club. Cred că e singurul patron din prima ligă care nu are curaj să meargă să se întâlnească ochi în ochi cu proprii fani, îi e frică să meargă la Timişoara, pentru că-l iubesc de nu mai pot toţi timişorenii", a afirmat Stan.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Incendiu într-un bloc de locuinţe situat pe Aleea Haiducului din Capitală. Trei persoane au fost rănite, alte câteva zeci au fost evacuate/ Doi locatari ai apartamentului în care s-a produs incendiul, la spital

News.ro acum 10 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri, într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe situat pe Aleea Haiducului din Bucureşti. Primele date furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Utgenţă (ISU) Bucureşti Ilfov arată că trei persoane sunt rănite iar al

Trafic feroviar oprit pe Valea Prahovei, după ce un tren a lovit un camion. Alte trei trenuri de călători staţionează - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Circulaţia feroviară este temporar oprită, vineri, între staţiile Sinaia şi Buşteni, în urma unui accident feroviar produs după ce şoferul unui autocamion a intrat pe linia ferată, autovehiculul fiind lovit de un tren care venea de la Budapesta şi î

Bătălia taxelor vamale: China răspunde SUA și mărește tarifele pentru produsele americane la 125%

Libertatea acum 53 minute
China a anunțat creșterea tarifelor la importurile din Statele Unite cu un procent impresionant de 125%, începând de mâine, 12 aprilie 2025, potrivit CNN.

Trump confirmă o posibilă reducere a trupelor americane în Europa, sugerând că decizia ar putea fi luată în funcţie de negocierile comerciale - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că nu exclude retragerea unor trupe americane staţionate în Europa, dar a sugerat că o astfel de măsură ar putea face parte din negocierile mai ample privind comerţul, relatează agenţia poloneză de p

INS: În martie 2025, rata anuală a inflației a scăzut la 4,9%

Capital acum o ora
Rata anuală a inflației a scăzut la 4,9% în martie 2025, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). În februarie 2025, rata anuală a inflației a fost 5%.

Philip Morris International prezintă Raportul Integrat 2024 și progresul în călătoria spre un viitor fără fum

HotNews acum o ora
Raportul Integrat pentru anul 2024 marchează un deceniu din călătoria Philip Morris International (PMI) către un viitor fără fum Philip Morris International a publicat cel de-al șaselea Raport Integrat anual și a marcat astfel 10 ani de transformare

Statele Unite au ajuns la un acord cu Panama pentru desfăşurarea de trupe în apropierea canalului

News.ro acum 45 minute
Trupele americane sunt autorizate să fie desfăşurate în jurul Canalului Panama, conform unui acord bilateral văzut joi de AFP, o concesie majoră făcută Washingtonului, chiar dacă posibilitatea unor baze militare este exclusă. Prezenţa trupelor ameri

Cum va fi vremea de Paște. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Capital acum o ora
Prognoza meteo pentru perioada 14 aprilie – 11 mai 2025 aduce vești importante pentru toți cei care plănuiesc activități în aer liber, inclusiv de Paște și 1 Mai. Meteorologii anunță temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit în majoritatea regi

Comandanta bazei militare SUA din Groenlanda a fost demisă, după ce s-a delimitat de declarațiile critice făcute de JD Vance pe insulă

HotNews acum o ora
Deși declarația nu a citat un motiv explicit pentru îndepărtarea comandantei, oficialii au afirmat că „acțiunile de subminare a lanțului de comandă sau de subminare a agendei președintelui Trump nu vor fi tolerate”, scrie New York Times. Armata amer

Deficitul de cont curent a crescut în primele două luni din 2025 cu 84%, la 4,8 miliarde euro. Deficitul din schimburile internaţionale de bunuri s-a majorat cu 1,5 miliarde euro, iar excedentul din balanţa serviciilor s-a redus

Ziarul Financiar acum 9 minute
Deficitul de cont curent a crescut în primele două luni din 2025 la 4,8 miliarde euro, comparativ cu 2,6 miliarde euro în ianuarie-februarie 2024, după ce deficitul din schimburile internaţionale de bunuri s-a majorat cu 1,5 miliarde euro, iar exced

Vremea

București
acum

vin.

-2°/10°
sâm.

2°/11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

1°/9°
dum.

4°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/7°
sâm.

3°/10°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/16°
lun.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
vin.

-2°/14°
sâm.

3°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/19°