Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia ecologică, asaltată de băimăreni cu „sesizări”

Publicat in Adevarul, marți 5 aprilie 2011 ·

Începând de luni, 4 aprilie, pe raza municipiului Baia Mare funcţionează un nou serviciu aflat în subordinea Poliţiei Locale. Este vorba despre Poliţia Ecologică, care are rolul de a supraveghea modul în care sunt respectate normele de mediu şi curăţenia în Baia Mare, preum şi de a aplica amenzi celor lipsiţi de simţul civic.

În prima zi de activitate, agenţii Poliţiei Ecologice au verificat cele mai importante zone din municipiu şi chiar au împărţit avertismente celor care au fost surprinşi că aruncă mizeria altundeva decât la coşul de gunoi, urmând ca în următoarele zile, reprezentanţii serviciului să dea şi amenzi pentru astfel de fapte. Surprinzător pentru agenţii Poliţiei Ecologice a fost faptul că zeci de cetăţeni, la vederea maşinii inscripţionate, nu au ezitat să facă sesizărări agenţilor aflaţi pe teren, cu privire la persoanele care aruncă gunoiul pe jos.

Amenzile prevăzute pentru băimărenii care nu respectă regulile minime ecologice şi îşi lasă gunoiul altundeva decât în locurile special amenajate, vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 200 şi 2.000 lei, în cazul persoanelor fizice şi între 500 şi 2.500 lei, pentru persoanele juridice. Din echipele mixte ale Poliţiei Ecologice fac parte agenţi de la Poliţia Locală şi un reprezentant al societăţii de salubritate Drusal.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Răbdarea Rusiei se apropie de sfârşit, susţine ministrul rus de externe după atacurile ucrainene cu rachete occidentale

G4Media acum 46 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat miercuri Occidentul că răbdarea Rusiei are o limită, el comentând astfel noile atacuri ucrainene cu rachete occidentale asupra unor ţinte militare pe teritoriul rus, atacuri autorizate pe final de

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 4 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi spune că vor fi proteste „în toată țara” dacă CCR anulează primul tur al prezidențialelor. „Cred că nu vom mai avea mult până când vom ieși din UE”

HotNews acum o ora
Lidera USR, Elena Lasconi, candidata formațiunii care s-a calificat în finala cursei pentru Palatul Cotroceni, a afirmat miercuri seară că, în cazul în care Curtea Constituțională va anula rezultatului votului din primul tur al alegerilor, atunci „î

Elena Lasconi, întrebată dacă turul l al alegerilor prezidenţiale ar trebui anulat de CCR: Ar fi o încălcare gravă a democraţiei, deja au încălcat democraţia, au intrat cu bocancii în ea atunci când au scos din cursă un candidat

News.ro acum 40 minute
Candidatul USR la Preşedinţie Elena Lasconi a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi o încălcare gravă a democraţiei, apreciind că deja a fost încălcată democraţia atunci când un cand

Vicepreşedintele CNA Valentin Jucan cere demisia ministrului Digitalizării Bogdan Ivan, acuzându-l că a fost la sediul TikTok pentru a discuta despre alegerile prezidenţiale şi parlamentare, fără a informa autorităţile relevante în organizarea alegerilor

News.ro acum 24 minute
Vicepreşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) Valentin Jucan cere demisia ministrului social-democrat al Digitalizării Bogdan Ivan, pe care îl acuză că a fost la sediul TikTok - companie aflată în centrul disputei legate de campania

Călin Georgescu, la Realitatea Plus, apel la „pace și liniște socială”: „De ce nu vine Elena Lasconi la o dezbatere?”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, care s-a calificat în turul al doilea al alegerilor prezindețiale, a avut o intervenție prin telefon miercuri seară, la postul de televiziune Realitatea Plus, în care a făcut apel la „pace și liniște socială”,

Schaeffler închide două fabrici din Austria şi Marea Britanie; producţia va fi relocată în Slovacia şi România

News.ro acum 2 ore
Producătorul german de piese auto şi utilaje Schaeffler a anunţat miercuri că va închide două unităţi de producţie, una în Berndorf, Austria, şi alta în Sheffield, Anglia, ca parte a unui amplu plan de restructurare, producţia urmând să fie relocată

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 2 ore
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

ANALIZĂ: Ce a contribuit la ascensiunea lui Călin Georgescu din primul tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 7 ore
A analiză a rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale, realizată de Centrul pentru Democrație și Bună Guvernare, arată că factori ca excluderea Dianei Șoșoacă din cursă și colapsul blocului PSD-PNL au contribuit la ascensiunea lui Căli

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

4°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°