Ministrul român de Externe, Teodor Baconshi începe marţi, 5 aprilie, o vizită de două zile la Paris, la invitaţia omologului său francez, Alain Juppé. Iniţial, prevăzută acum o lună, această deplasare fusese amânată, din cauza remanierii guvernamentale de la Paris.
Dosarul Schengen va figura probabil cap de listă pe agenda discuţiilor purtate la Paris de ministrul român de Externe cu omologul său francez, dar şi cu ministrul francez al Afacerilor Europene.
Contextul este în continuare defavorabil României, întrucât Parlamentul de la Paris a dezbătut şi aprobat recent o rezoluţie în care se spune că "intrarea Românei şi Bulgariei în Spaţiul Schengen nu trebuie să fie grăbite din raţiuni politice".
Cu ministrul francez de Interne şi al Imigraţiei, Claude Guéant, şeful diplomaţiei române, Teodor Baconschi va aborda chestiunea delicată a rromilor. La opt luni după declanşarea polemicii privind repatrierea rromilor din Franţa, problema este departe de a fi rezolvată. Presa din Hexagon relatează săptămânal despre noi tabere evacuate de autorităţile franceze, autorităţi care probabil aşteaptă de la Bucureşti strategia pentru rromi promisă deja acum câteva luni de zile de omologii lor din România.
În sfârşit, tot pe plan bilateral, Franţa şi România ar urma să semneze poate în cursul acestei vizite foaia de parcurs a parteneriatului lor strategic, consfinţit acum trei ani la Bucureşti cu ocazia vizitei preşedintelui Nicolas Sarkozy, dar rămas pentru moment o cochilie goală.
Rămâne de văzut cât loc va mai ocupa în acest peisaj deja încărcat cooperarea economică franco-română. Într-un interviu acordat duminică postului Pro TV, Teodor Baconshi îşi exprima dorinţa de a încuraja pe cât se poate investiţiile franceze în România.
Ministrul român de Externe, Teodor Baconshi începe marţi, 5 aprilie, o vizită de două zile la Paris, la invitaţi