Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regiile de transport public din ţară, între subvenţii şi profit

Publicat in Curierul, marți 5 aprilie 2011 ·

Scandaluri, licitaţii "aranjate", mijloace de transport vechi, scumpiri pe bandă rulantă, numiri pe alte criterii decât cele de performanţă. Cam aşa poate fi descris, succint, transportul public din provincie. De la tramvaie vechi de zeci de ani, la autobuze de ultimă generaţie, transportul public de persoane încă depinde de subvenţiile de la stat.

Mai mult, investiţiile şi bugetele sunt "de criză", adică reduse, iar cum un necaz nu vine niciodată singur, pentru 2011 absolut toate regiile au prevăzute majorări de tarife.

Ca şi până acum, regiile de transport s-au bazat pe venituri obţinute din bilete şi abonamente, dar mai ales pe banii obţinuţi de la bugetele Consiliilor Locale sau Judeţene.

Dispute pe licitaţii

În Oradea, Regia de transport a fost implicată într-un scandal în care licitaţia pentru sistemul de dispecerizare al Regiei de transport local este motiv de contestaţie. Horea Vuscan, un afacerist local, cere primăriei să reanalizeze modul în care Regia de Transport Local Oradea (OTLRA) a achiziţionat în urmă cu un an, prin licitaţie, sistemul de informare şi dispecerizare a mijloacelor de transport în comun din Oradea. Acesta acuză termenul de execuţie al sistemelor, doreşte ca municipalitatea să renunţe la contractul semnat cu Radcom SRL din Bucureşti şi să organizeze o nouă licitaţie. Vuscan se plânge că, în ciuda faptului că a obţinut cel mai bun punctaj, a fost descalificat la licitaţie. El sugerează că decizia referitoare la descalificare ar fi avut în vedere interese dubioase ale unora dintre membrii comisiei.

În procesul verbal al licitaţiei de anul trecut este stipulat că Alien Concept SRL din Oradea a propus preţul de 250.000 de euro şi un termen de execuţie de 120 de zile, în timp ce Radcom şi Siemens au solicitat 595.000 de euro, respectiv 841.565 de euro şi un termen de 145 de zile.

Compania rep

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 6 ore
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 10 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Mesaje de Paște 2025. Cele mai frumoase urări pentru familie, prieteni și colegi

Cancan acum 12 ore
Vrei să îi surprinzi pe oamenii dragi din viața ta cu mesaje speciale de Paște? Îți prezentăm câteva urări emoționante pe care le poți trimite apropiaților cu ocazia acestei sărbători! Mesajele sunt o modalitate minunată de a adresa urări de bine cu

Superliga: Oţelul Galaţi – Unirea Slobozia, scor 2-0. Gazdele au ratat un penalti / Gălăţenii sunt pe primul loc în clasamentul play-out-ului

News.ro acum 11 ore
Formaţia Oţelul Galaţi a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, echipa Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a play-out-ului Superligii. Golurile au fost înscrise de Antoche ’43 (autogol) şi Maciel ’51. În minutul 35, gazdele

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 11 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 8 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum 6 ore
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 10 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 9 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Vremea

București
acum

sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

15°/25°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

8°/13°
dum.

11°/17°
lun.

12°/17°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
mar.

13°/24°
Timisoara
acum

sâm.

5°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°