Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut ieri certificate cu scadenţa la un an în valoare de 1,754 miliarde de lei, cu 754 milioane lei peste programul anunţat, la un randament mediu de 6,88% pe an, în scădere faţă de cel plătit în licitaţia anterioară, de 6,97%. Valoarea indicativă a operaţiunii era de un miliard de lei, iar subscrierile au toalizat 3,43 miliarde lei.
Unii dealeri se aşteptau ca cererea să fie mai mare, după indiciile către o relaxare a politicii monetare din comunicatul de presă remis de BNR după şedinţa de politică monetară de săptămâna trecută. La licitaţia precedentă pentru titluri cu aceeaşi scadenţă, Trezoreria a împrumutat 1,29 miliarde de lei la un randament mediu de 6,97% pe an.
Ministerul a anunţat că vrea să atragă în luna aprilie fonduri de 4,5 miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni şi certificate de trezorerie, cu 24% mai mult faţă de martie, când a împrumutat 3,6 miliarde lei.
Trezoreria a programat pentru trimestrul al doilea emisiuni de titluri de stat pe piaţa internă de 13-15 miliarde de lei, valoarea fiind apropiată de suma atrasă în primul trimestru. Următoarea licitaţie este programată joi, 7 aprilie, iar ministerul vrea să vândă obligaţiuni cu scadenţa la trei ani, în valoare de 500 milioane lei.
Ministerul a angajat de la începutul anului împrumuturi de 16,91 miliarde de lei prin emisiuni de obligaţiuni şi certificate de trezorerie.
BNR a decis joi reducerea ratelor la rezervele minime obligatorii în valută de la 25% la 20% din pasivele în devize străine ale băncilor comerciale şi menţinerea dobânzii de politică monetară la nivelul minim istoric de 6,25% pe an.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut ieri certificate cu scadenţa la un an în valoare de 1,754 miliarde de lei, cu 754 milioane lei peste programul anunţat, la un randament mediu de 6,88% pe an, în scădere faţă de cel pl