Parcarea subterană pe care municipalitatea doreşte să o facă sub parcul din vecinătatea Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ se va construi cu fonduri europene, a anunţat ieri viceprimarul Craiovei, Teodor Sas.
„Săptămâna trecută, a avut loc la Ministerul Dezvoltării o şedinţă în care s-a aprobat introducerea parcării subterane în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Ca atare, ea va fi realizată pe bani europeni, iar asta va însemna şi că nu se vor percepe taxe celor care o vor utiliza“, a declarat viceprimarul Sas.
Municipalitatea îşi doreşte în Craiova o parcare subterană cu o capacitate de 1.000 de locuri, cu intrare de pe Calea Bucureşti, dinspre Aleea Personalităţilor, şi ieşire în acelaşi bulevard, între teatru şi universitate. Pietonii trebuie să aibă tot două căi de acces: una între teatru şi universitate şi alta pe esplanada teatrului, mai aproape de primărie. Costul investiţiei este evaluat la 20 de milioane de euro. Parcarea subterană pe care municipalitatea doreşte să o facă sub parcul din vecinătatea Teatrului Naţional „Marin Sorescu“ se va construi cu fonduri europene, a anunţat ieri viceprimarul Craiovei, Teodor Sas.
„Săptămâna trecută, a avut loc la Ministerul Dezvoltării o şedinţă în care s-a aprobat introducerea parcării subterane în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Ca atare, ea va fi realizată pe bani europeni, iar asta va însemna şi că nu se vor percepe taxe celor care o vor utiliza“, a declarat viceprimarul Sas.
Municipalitatea îşi doreşte în Craiova o parcare subterană cu o capacitate de 1.000 de locuri, cu intrare de pe Calea Bucureşti, dinspre Aleea Personalităţilor, şi ieşire în acelaşi bulevard, între teatru şi universitate. Pietonii trebuie să aibă tot două căi de acces: una între teatru şi universitate şi alta pe esplanada teatrului, mai aproape de primărie. Costul investiţiei este evaluat la 20 de milioane de euro.