Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ne vedem în "B"! Victoria - Sportul 1-1

Publicat in Pro Sport, marți 5 aprilie 2011 ·

Reuşitele din final n-au putut schimba cu nimic amprentamediocrităţii lăsată pe tot parcursul meciului de Brăneşti şiSportul. Egalul, echivalent cu înfrângerea pentru ambele formaţii,adânceşte coşmarul retrogradării pentru cele două.

Faptul că Brăneşti s-a mutat la Chiajna pentru un gazon mai bun afost, probabil, o diversiune. Pe terenul Concordiei doar animalelebogate în lapte păreau a lipsi, şi asta pentru că amfitrioniiprobabil au simţit aerul de sărbătoare al unui meci de Liga I. Cumingea sărind de parcă era pe arcuri, fotbalul a fost misiuneimposibilă. În aceste condiţii, ocaziile, cât să le numeri pedegete, au fost împărţite frăţeşte. Ferfelea (6) şi Bălan (40),pentru Sportul, respectiv Ispir (45) şi Popa (56) au fost singuriicare au încercat ţinta. Fără succes. Pe final, Oprea şutează de lavreo 25 de metri, fără forţă, fără plasament, anemic. Gazonul puneînsă umărul şi la spectacol şi plasează mingea pe sub Viciu.Sportul reacţionează rapid însă şi, în minutul 88, Ferfeleareuşeşte să reia cu capul în plasă o centrare a lui Ciupe,consfinţind astfel o remiză inutilă.

CLICK AICI pentru comentariultext

Reuşitele din final n-au putut schimba cu nimic amprentamediocrităţii lăsată pe tot parcursul meciului de Brăneşti şiSportul. Egalul, echivalent cu înfrângerea pentru ambele formaţii,adânceşte coşmarul retrogradării pentru cele două.

Faptul că Brăneşti s-a mutat la Chiajna pentru un gazon mai bun afost, probabil, o diversiune. Pe terenul Concordiei doar animalelebogate în lapte păreau a lipsi, şi asta pentru că amfitrioniiprobabil au simţit aerul de sărbătoare al unui meci de Liga I. Cumingea sărind de parcă era pe arcuri, fotbalul a fost misiuneimposibilă. În aceste condiţii, ocaziile, cât să le numeri pedegete, au fost împărţite frăţeşte. Ferfelea (6) şi Bălan (40),pentru Sportul, respectiv Ispir (45) şi Popa (

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina, anunţă Casa Albă. CNN: Este o strategie de presiune, Trump aşteaptă scuze de la Zelenski

News.ro acum 2 ore
Statele Unite suspendă ajutorul militar acordat Ucrainei la câteva zile după ce preşedintele american Donald Trump a avut o discuţie tensionată cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în Biroul Oval, a confirmat luni un oficial al Casei Albe, r

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 8 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 4 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 7 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 4 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Reuters: Casa Albă are în vedere o posibilă reducere a sancţiunilor împotriva Rusiei. Nu este clar ce ar putea solicita Washingtonul în schimb

News.ro acum 6 ore
Casa Albă a cerut Departamentului de Stat şi Trezoreriei să elaboreze opţiuni pentru relaxarea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru ca oficialii americani să le discute cu reprezentanţii ruşi în zilele următoare, însă nu este clar ce ar putea cere î

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 9 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 7 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 9 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Vremea

București
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
mar.

-6°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°