… crima tanarului Dorel in Spania transmisa via internetului in Romania a tinut in cursul zilei de ieri prima pagina. A fost interpetrata in fel si chip, expertii criminalisti au depistat o boala psihica si i-au intocmit profilul psihologic, o rubedenie cam de aceeasi varsta si o creasta de-a curmezisul capului ne-a povestit cum s-au petrecut lucrurile, am aflat ca Dorel nu era scandalagiu, s.a.m.d. Ceea ce am trecut cu vederea e faptul ca fascinatia morbida a cazului n-a fost determinata atat de crima ca atare, cu nimic mai presus decat Stirile de la ora 5, cat mijlocul ei de comunicare – internetul. Nu victima, mama si insarcinata in luna a cincea, nu socul tatalui care a avut, totusi, puterea sa sune imediat la 112, ci internetul. Moartea si viata nu ne mai intereseaza decat daca vin prin mediul virtual. O frantura de viata (sau de moarte), oricare ar fi aceea, nefografiata (eventual cu telefonul mobil), nefilmata si nepostata in mediul virtual, isi pierde consistenta. Isi pierde realitatea.
Tot multumita internetului am aflat si de prezenta lui Dorel pe retelele de socializare, de faptul ca ii placeau filmele de groaza, telefoanele (cum altfel?) mobile si computerele, ca in ciuda fotografiilor postate se considera o persoana “fara fitze”, care ura ipocrizia si ca, dovedind o dureroasa lipsa de simt al rimei, “citatul” favorit era “ce nu iti place tie nu face altuia” (sic).
Ceea ce era mai important a trecut, insa, mai degraba neobservat – e faptul ca Dorel am devenit, pe nesimtite, aproape toti, inclusiv cei ce ne petrecem o buna parte din timp in fata televizorului, pe bloguri, forumuri, twitter, messenger, FaceBook, My Space sau mai stiu eu ce.
La intrebarea “Care a fost cel mai bun lucru care ti s-a intamplat vreodata?“, Dorel a raspuns pentru noi:
“Poate ca sa intamplat dara eu nu miam data seama sau na fost chiar asa de bun incit sal
