Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărturisirile lui Bojin, martorul crimelor din clanul Băhăian: „Mi-a spus că îi ţinea piciorul pe piept să se înece în sânge şi să moară mai repede“

Publicat in Adevarul, miercuri 6 aprilie 2011 · ·

Astăzi, Ion Bojin, a fost audiat ca martor principal în cazul crimelor pe care Sergiu Băhăian le-ar fi comis în judeţul Constanţa. Este vorba despre împejurările în care au fost ucişi Lucian Cernat, Emilian Leonte, Ionel Ulezu şi Petrică Captalan.

Moartea, banii şi evaziunea, reţeta clanului Băhăian

Bojin a povestit în faţa instanţei cum Valentin Şlepac i-a ucis la cererea lui Sergiu Băhăian pe Lucian Cernat şi Emilian Leonte. „Pe Cernat l-a omorât la Cernavodă. Ne întorceam de la Bucureşti către Constanţa şi pentru că Cernat tot cerea bani şi era nemulţumit, l-au aruncat peste balustradă, în Dunăre. Ameninţa că va spune totul Poliţiei. Cum va fi ucis s-a discutat chiar de faţă cu Cernat, dar era prea beat ca să-şi dea seama“, a povestit Bojin instanţei. Cei care l-au aruncat de pe podul de la Cernavodă au fost Valentin Şlepac şi Nicolae Mârşu. Bojin spune că a fost martor la tot, dar că el a stat lângă maşină. „Apoi au vrut să mă arunce pe mine, dar le-am promis că nu voi spune nimic“, a adăugat Bojin.

Reţeta Băhăian: formezi escroci, apoi îi ucizi

Ucis într-un depozit din Constanţa

Despre Emilian Leonte, Bojin spune că a fost ucis într-un depozit din zona industrială a oraşului Constanţa, după ce s-a arătat nemulţumit de faptul că nu i se dau mai mulţi bani să-şi cumpere o casă. „Şlepac l-a ademenit să vină la depozit şi îmi tot spunea să-i distrag atenţia lui Leonte, iar el să-i dea cu ciocanul în cap. I-am zis că-mi este frică, am ieşit afară, mi-am închis telefonul şi am fugit la gară. L-a scurt timp m-a prins Şlepac din urmă şi mi-a spus că l-a omorât pe Leonte, dându-i cu ciocanul în tâmplă, creştet şi gât. Mi-a spus că-i ţinea piciorul pe piept ca să se înece în sânge si să moară mai repede“, a spus Bojin.

Şi în cazul acestui omor, Bojin a spus instanţei că Sergiu Băhăian a comandat totul: „Şlepac l-a sunat pe Băhăian spunâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 34 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 9 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°