Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este MILIARDARUL EXCENTRIC care vrea să exploreze PATRU OCEANE cu un submarin

Publicat in Gandul, miercuri 6 aprilie 2011 ·

Miliardarul Richard Branson, fondatorul şi patronul companiei Virgin, a declarat că vrea să ajungă pe fundul a patru oceane ale lumii, folosind un submarin cu un singur loc, scrie AOL Travel.

Branson a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în următorii doi ani vrea să atingă cele mai joase puncte din oceanele Pacific, Atlantic, Indian şi Arctic.

El va fi ajutat de jurnalistul Chris Welch, cei doi urmând să piloteze pe rând submarinul. Cei doi vor folosi sistemul de cartografiere Google şi spun că vor să bată aproximativ 30 de recorduri ale lumii (pentru cele mai adânci şi lungi scufundări etc).

În cadrul conferinţei de presă, Branson a prezentat şi vehiculul cu care va explora oceanele: un submarin alb-albastru, care arată ca un avion, potrivit AOL Travel. Branson a declarat, de asemenea, că intenţionează să construiască un submarin mai mare, care să ofere turiştilor călătorii pe fundul oceanelor.

Comunicatul de presă emis cu ocazia conferinţei spune că oceanele sunt "ultima frontieră" pentru Richard Branson, care a atins deja cele şapte continente, spaţiul aerian (prin compania aeriană Virgin Atlantic Airlines) şi spaţiul (aluzie la călătoriile pe care le plănuieşte miliardarul).

Anul trecut, miliardarul a lansat un submarin de trei persoane, capabil să se scufunde aproximativ 30 de metri şi care poate fi închiriat pentru 2.500 de dolari pe zi. De asemenea, Branson a construit un "aeroport spaţial" de 209 milioane de dolari în New Mexico (SUA), de unde vor fi lansate mai multe zboruri pentru turişti, începând cu 2012.

Miliardarul Richard Branson, fondatorul şi patronul companiei Virgin, a declarat că vrea să ajungă pe fundul a patru oceane ale lumii, folosind un submarin cu un singur loc, scrie AOL Travel.

Branson a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în următorii doi ani vrea să ating

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 16 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 34 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 34 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum 54 minute
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică. Burduja: Se intervine cu 241 de echipe

Adevarul acum 8 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri, în urma ședinței Comandamentului de iarnă, că aproape 30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică din cauza vremii nefavorabile, 241 de echipe de intervenție încercând s

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum o ora
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 11 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°