Şahtiorul lui Mircea Lucescu a aterizat în Barcelona încă deduminică seară, după un plan bine gândit de antrenorul de 65 deani. În primul rând, pentru a-şi obişnui jucătorii cu oraşul, cupresiunea, cu istoria Barcelonei. Istoria oraşului în primul rând,căci de studiul adversarului erau oricum sătui, după cum aveam sădescoperim mai târziu.
Autocarul verde pus la dispoziţie de gazdele din această searăabsoarbe jucătorii Şahtiorului unul câte unul din parcareahotelului "Principesa Sofia", stabilimentul de cinci stele unde deobicei stă echipa lui Guardiola. E puţin trecut de ora locală10:00, iar elevii lui Lucescu abia dacă scot o vorbă ori abia dacăse opresc să facă poze cu fanii. Par fără chef sau, mai degrabă,concentraţi. Ultimul urcă Mircea Lucescu, iar programul se ştie:câte 30 de minute la Sagrada Familia şi la Parcul Guell!Capodoperele lui Gaudi nu puteau lipsi din agenda lui "IlLuce".
Amintiridin 1974
Nu coboară bine din autocar şi Lucescu se înconvoaie de spate,ridicându-şi privirea către monumentala clădire gândită de Gaudi."E fantastică! Cred că o văd pentru a cincea oară, dar nu mă saturde ea. Nu mai ştiu ce era şi ce nu era în lucru ultima dată când amfost aici, dar sigur e că nu se poate termina într-o viaţă.Trei-patru sute de ani o să dureze în total". Prima oară o văzuseîn 1974, la un meci al naţionalei. "A fost dragoste laprima vedere. De atunci mi-am propus ca de câte ori ajung înBarcelona să o revăd". Poate recita pe de rost povesteamonumentului la care Gaudi a lucrat peste 40 de ani şi pe caresemenii săi încearcă să-l termine într-un viitor mai mult sau maipuţin îndepărtat.
"Noroc, neaMircea!"
Discuţia cu reporterul e oprită brusc de reacţia oamenilor de pestradă. "Lucescu, ce faci", întreabă un tip brunetpurtând treningul Barcelonei. Mirat, antrenorul îi întinde mâna,după care primeşte şi lămuriri: "Sunt turc şi ţi
