PTLD Apung 1. Vaporul către nicăieri.
Pentru prima oară în această călătorie, am de-a face pe un vapor adevărat. PTLD Apung 1 este o navă-generator de 2600 de tone. Urc câteva zeci de trepte, pun 10.000 de rupii în mâna unui ghid ad-hoc ca să scap de gura lui şi-mi caut un locşor liniştit pe punte. De jur-împrejur, peisajul se întinde generos în faţa ochilor mei: case, moschei, dealuri şi orezării. Un singur lucru lipseşte: apa. Unde e apa? Unde e oceanul?
- La 5 kilometri, domnule.
Gura ghidului mă prinsese din urmă.
- Tsunami-ul a smuls vaporul din port şi l-a adus până aici, în mijlocul oraşului.
- 2600 de tone cărate 5 kilometri de un val?
- Exact, domnule. Într-o clipită.
PDLD Apung 1 nu este un caz singular. Toate bărcile ancorate în portul Bandei Aceh au fost fie distruse instantaneu de tsunami, fie aruncate peste oraş. Cele mai multe au fost ridicate de autorităţi şi duse la locul lor: la gunoi. Dar nu toate.
- APUNG 1 a rămas aici ca loc de reculegere pentru localnici. Şi pentru cei ca dumnevoastră, să vă daţi seama cum a fost atunci. Oricum n-am putea să-l mişcăm. E prea mare.
Am coborât de pe punte şi am ocolit vaporul de câteva ori, încercând să înţeleg ce forţă colosală poate să mişte ditamai maldărul de metal fie şi cu un milimetru. Vaporul era înalt cât un bloc cu trei etaje şi lung cât două TIR-uri puse cap la cap. Sub cocă se întrevedea moloz. Vaporul aterizase pe nişte case locuite. Dacă tsunami-ul a transformat un colos de metal într-o bărcuţă de hârtie, ce şanse au avut oamenii?
- Nicio şansă, Mr. Brad.
Hassan îmi oferă un preţ umflat de trei ori pentru un tur cu taxiul. Reuşesc să-l conving că sunt doar dublu fraier. Pornim pe străduţe, către o destinaţie ştiută doar de el. Ca orice localnic, şi Hassan are povestea lui despre tsunami. Op