Diabolic în afaceri, diabolic la jocurile de culise. DinelStaicu, fostul patron al Universităţii Craiova din perioada2002-2005, a reuşit să fugă fără probleme din ţară după ce şi-aschimbat oficial patronimul.
Dinel Nuţu! Acesta este noul nume al celui care a manageriatŞtiinţa la retrogradarea din 2005. Staicu şi-a făcut acte noi, carei-au fost eliberate pe 1 aprilie, şi imediat a părăsit ţara,înainte ca justiţia să-l condamne definitiv la şapte ani deînchisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor.Oricum, magistraţii nu-i impuseseră acestuia o interdicţie de apărăsi ţara, dar acesta şi-a luat o măsură de precauţie înplus.
Surse din cadrul SRI susţin că Dinel Nuţu ar fi fugit în Venezuelasau în Noua Zeelandă, ţări cu regim special în ceea ce priveşteextrădarea cetăţenilor străini. Din cauza schimbării numelui,mandatul de arestare emis pentru Dinel Staicu nu este valabil,oficialităţile fiind nevoite să-l schimbe pe numele DinelNuţu.
Cum era să ajungă Gascoigne patron la Muzeul Epocii deAur
Înainte de a pleca, Dinel Nuţu şi-a lăsat toate afacerile pe mânaunor cunoscuţi. Dacă planul lui din 2003 ar fi dat roade, când avrut să-l aducă pe Paul Gascoigne la Craiova, englezul ar fi ajunsacum, probabil, şef la Muzeul Epocii de Aur. Staicu l-a vrut peGazza, dar a fost dispus să-i ofere un salariu de 100.000 dedolari, cu 400.000 mai puţin decât avea acesta ofertă din China."De restul îi dau acţiuni la Muzeul Epocii de Aur. Peste ani vorvaloara mai mult decât ia el din China", a spus atunci Staicu.Intenţia nu s-a materializat, Gazza ajungând ladezalcoolizare.
Dinel a venit la mine în urmă cu o săptămână. Era liniştit şioptimist, nu părea deloc afectat
Adrian Mititelu, patron Univ. Craiova
Diabolic în afaceri, diabolic la jocurile de culise. DinelStaicu, fostul patron al Universităţii Craiova din perioad