Sunt ziarist, dar (sau poate tocmai de-aia), la un moment dat, am inteles ca trei sferturi din ziarele si revistele Romaniei sunt mituite sau santajate. Fie la varf (cu multe mii de euro bagati in publicitate sau alte servicii), fie la nivel de reporter invitat la o bere si cadorisit cu un iPhone, rugat fiind el sa descrie partea catifelata a evenimentului monden, politic, sportiv - dupa caz.Subiectivismul ziaristilor atinge cote dureroase.
Cu ani in urma, un miliardar a convins presa, cu sume care-ti blocheaza maxilarul, sa-l transforme intr-un personaj mitic, faimos, genial si fericit. Casatoria lui cu o femeie cu 30 de ani mai mica nu l-a prefacut intr-un tip hulit de catre patura conservatoare, ci dimpotriva, cu sprijinul ingrat si imoral al presei, casnicia asta ajunsese un model de familie frumoasa. Situatia era de-un ridicol fara precedent. Divortul a sosit cam tarziu, durata casniciei se inscrie in statistici, deci lumea inca nu-l scuipa pe cel care crede ca dragostea functioneaza cu monezi sau jetoane.
De-a lungul timpului, au fost instaurate in opinia publica turme de pseudo-vipuri, dar aveam macar consolarea ca multe dintre ele dispareau tot atat de repede cum se lansau. N-aveau miliardele necesare, ca sa-si mentina la infinit cota stralucirii la un nivel coplesitor.
Pe un personaj controversat (ca sa ma exprim elegant) al fotbalului romanesc, patron al unui club sportiv, il iau peste picior vreo 30 de ziaristi si-l lauda gretos vreo 300. Abuzurile lui, discursurile agresive, cu accente mitocanesti, injuraturile, megalomania si aroganta au inceput sa faca parte din societatea curenta. Milioanele lui de euro au fost convingatoare, feliute din aceasta avere s-au scurs pe ici, pe colo, prin punctele esentiale, prin buzunarele unor ziaristi pe care patronii nu-i platesc suficient.
Sub genericul mostenit de la Corleone, din filmul Godfat
