Cea de a V-a ediţie a Festivalului Naţional al Teatrelor de păpuşi „Trăistuţa cu Poveşti va începe mâine dimineaţă la Casa Orăşenească de Cultură din Jibou. Copiii şi părinţi vor putea admira şi o inedită expoziţie cu cele mai vechi marionete din România, cea mai veche având peste 100 de ani.
Din doi în doi ani, Casa Orăşenească de Cultură Jibou cu sprijinul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj şi al Primăriei Oraşului Jibou, organizează pentru copiii din Jibou şi din localităţile din apropiere două zile de basm. Este vorba de Festivalul Naţional al Teatrelor de păpuşi „Trăistuţa cu Poveşti”, ajuns la cea de a V-a ediţie.
"La această ediţie trăistuţa va fi „deschisă” de Teatrul „Puck” din Cluj-Napoca care ne va aduce în prim plan povestea soacrei cu un ochi fermecat, „Ochiul Soacrei” după Ion Creangă, copiii se vor convinge de „Puterea Prieteniei” în piesa cu acelaşi nume pusă în scenă de Teatrul Junior din Târgovişte, vor fi părtaşi la peripeţiile „Cocoşelului Neascultător” prezentate de Teatrul de Păpuşi Dej şi o vor redescoperi pe frumoasa „Scufiţă Roşie” pusă în scena de Teatrul de Păpuşi Jibou", explică Mihai Petriş, organizatorul evenimentului.
Spectacolele se vor desfăşura în zilele de joi şi vineri, în sala mare a Casei de Cultură Jibou, de la orele 10 si 12.
"Cu această ocazie spectatorii se vor bucura şi de o serie de expoziţii organizate în foaierul Casei de Cultură, expoziţii de metaloplastie, pictură, kirigami şi o inedită expoziţie cu cele mai vechi marionete din România, cea mai veche având peste 100 de ani", mai spune Petriş.