Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Profesorii nu se vor opri din lupta pentru drepturile lor decât la CEDO“

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 6 aprilie 2011 ·

Preşedinta Sindicatului Liber din Învăţământ Târgu Jiu, Florinela Ponta (foto), vorbeşte într-un interviu acordat GdS despre situaţia din sistemul de învăţământ, procesele pe care cadrele didactice le-au intentat împotriva statului şi despre lupta profesorilor pentru drepturile lor.

GdS: De când activaţi la sindicat?

F.P.: Sindicalistă sunt de foarte multă vreme, iar în 2005 am fost aleasă vicepreşedinta Sindicatului Liber din Învăţământ Târgu Jiu. În 2009 am candidat pentru funcţia de preşedinte şi am demonstrat că pot fi un lider bun.

GdS: Ce înseamnă în România de azi să fii lider de sindicat?

F.P.: A fi lider de sindicat înseamnă a nu fi apreciat de conducătorii politici atunci când ai verticalitate, dar mai înseamnă şi a fi apreciat de colegi, de cei pentru care lupţi. Acesta este lucrul cel mai important pentru mine: aprecierea colegilor. Mai înseamnă să lupţi pentru ca sindicaliştii să înţeleagă situaţiile nefavorabile în care ne pune legislaţia şi să înţeleagă acţiunile pe care le propunem.

GdS: Se mai bucură de susţinere liderii de sindicat?

F.P.: Nu mă interesează atitudinea răutăcioasă a unora, înţeleg că o poziţie fermă nu convine tuturor (mai ales celor din conducere, aici fiind incluse toate formele de conducere din învăţământ, de la minister la şcoli şi inspectorat). Important este ca eu să fac tot posibilul ca toţi colegii mei să ştie exact ce ni se poate întâmpla. Pentru asta am ieşit la posturile locale de televiziune şi am explicat capcanele Legii Educaţiei şi ale Codului Muncii. Membrii de sindicat ar trebui să ştie că a fi sindicalist nu înseamnă doar să plăteşti pentru o cotizaţie, ci să ai şi o atitudine la timp. Când spun asta mă refer la faptul că sindicaliştii din România nu au participat la mişcările propuse înainte de asumarea Legii Educaţiei şi acum suportăm cu toţii consecinţele.

GdS: Neimplicarea,

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a murit, în Timiș, după ce a băut o soluție de deparazitare pentru oi

Press Alert acum 30 minute
Foto: Arhivă Moarte teribilă pentru un bărbat care lucra la o stână din Timiș, în apropiere de Lugoj. Acesta a murit după ce ar fi băut o soluție care era folosită la deparazitarea ovinelor. Tragedia a avut loc în zona localității Crivobara. „La dat

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 53 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 54 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 5 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 5 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 4 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum 2 ore
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°