Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care regimul deşeurilor a fost pus în acord cu cea mai recentă directivă europeană în domeniu, datând din 2008. Actul normativ aprobat în şedinţa de astăzi a Guvernului asigură, totodată, atingerea până în 2020 a obiectivului de reciclare a 50% din deşeuri. „Reglementăm tot ceea ce înseamnă valorificare, eliminare a deşeurilor şi diferitele obligaţii ale producătorilor şi ale generatorilor de deşeuri, iar aici trebuie să mergem şi până la cetăţean şi cei care generează deşeuri. Doar prin sistemul integrat vom ajunge în situaţia în care, sper până în 2015, să putem spune că avem un sistem integrat de deşeuri”, a declarat ministrul Mediului şi Pădurilor, László Borbély. România dispune, prin POS Mediu, de circa 2 miliarde de euro pentru a implementa, până în 2015, în toate judeţele ţării, un sistem integrat pentru gestionarea deşeurilor şi atingerea obiectivului european de reciclare a 50% din deşeurile generate, în condiţiile în care, la ora actuală, sunt valorificate doar 1%. Ministrul László Borbély a precizat însă că la capitolul PET-uri, România reciclează deja 40% din deşeuri.
Autori: Biroul de presa al Guvernului
Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care regimul deşeurilor a fost pus în acord cu cea mai recentă directivă europeană în domeniu, datând din 2008. Actul normativ aprobat în şedinţa de astăzi a Guvernului asigură, totodată, atingerea până în 2020 a obiectivului de reciclare a 50% din deşeuri. „Reglementăm tot ceea ce înseamnă valorificare, eliminare a deşeurilor şi diferitele obligaţii ale producătorilor şi ale generatorilor de deşeuri, iar aici trebuie să mergem şi până la cetăţean şi cei care generează deşeuri. Doar prin sistemul integrat vom ajunge în situaţia în care, sper până în 2015, să putem spune că avem un sistem integrat de deşeuri”, a declarat ministrul Mediului şi Păduril