În România, numai 12,7% din persoanele cu dizabilităţi, care au capacitatea de a munci, lucrează, potrivit fundaţiei Motivation. De ce?
Multe dintre persoanele adulte cu dizabilităţi care reuşesc să se angajeze îşi păstrează în proporţie de 50% locul de muncă, este una dintre concluziile dezbaterii organizate de Motivation, pe tema inserţiei pe piaţa muncii a persoanelor cu dizabilităţi.
Cea mai mare problemă cu care se confruntă persoanele cu handicap este transportul la şi de la locul de muncă, acesta fiind şi principalul motiv pentru care mulţi renunţă la slujbă, arată directorul fundaţiei, Cristian Ispas.
De altfel, nici patronii nu doresc să angajeze oameni cu handicap, pentru că ar trebui să adapteze condiţiile de muncă la nevoile angajaţilor, în ciuda legii 448/2006, care stipulează că un angajator cu mai mult de 50 de lucrători trebuie să aibă, în proporţie de 4%, persoane cu dizabilităţi.
În plus, în 2009, cei 60 de milioane de euro care s-au strâns din taxa plătită de angajatori au intrat în bugetul de stat, în loc să fie reinvestiţi pentru stimularea angajării persoanelor cu handicap, arată Cristian Ispas.
Motivation a dezvoltat şi o întreprindere socială, unde 13 din cei 24 de angajaţi sunt persoane cu dizabilităţi. Acolo, asamblează şi personalizează scaunele rulante pentru fiecare beneficiar al programului. Scaunele sunt distribuite prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Nu numai această fundaţie sprijină inserţia pe piaţa muncii. Şcoala de Arte şi Meserii nr. 3, din sectorul 2 al Capitalei, care se adresează persoanelor cu dizabilităţi, a obţinut finanţare europeană pentru un atelier protejat, în care vor lucra 60 de absolvenţi ai şcolii.
Aproximativ 58% din companiile încadrate în structurile de economie socială (unităţi protejate) nu au, printre angajaţi, nici o persoană cu dizabilităţi, arată un studiu