Imagini din satul natal al lui Emil Cioran şi gânduri ale filosofului faţă de locurile şi oamenii de-acasă Sursa: SEBASTIAN MARCOVICI

„Cea mai mare ruptură pe care am trăit-o a fost aceea din 1920, când a trebuit să-mi părăsesc satul natal, din Carpaţi, ca să merg la liceu, la Sibiu. Au trecut mai bine de patruzeci de ani de-atunci şi tot nu pot uita sfâşierea înstrăinării pe care o simţeam atunci şi pe care, sub altă formă, o simt şi azi”. (EMIL CIORAN, Caiete, notă din ianuarie 1962)

„Tot ce priveşte satul nostru mă tulbură profund; în acelaşi timp am un sentiment de irealitate, de ceva vag, îndepărtat, ca dintr-o altă viaţă”. (EMIL CIORAN, scrisoare către Bucur Ţincu, septembrie 1971)

„Cât aş vrea să revăd străduţă de străduţă, colţişor de colţişor, acest blestemat, acest splendid Răşinari, şi să încheiem ziua în vreo cârciumă, dacă mai există aşa ceva!”(EMIL CIORAN, scrisoare către Bucur Ţincu, martie 1973)

„Cu timpul, dragostea mea pentru Sibiu şi împrejurimile lui, pentru Răşinari în primul rând, e în creştere. E ca şi cum din viaţă n-ar merita să se păstreze nimic în afară de tinereţe, de copilărie vreau să zic”(EMIL CIORAN, scrisoare către Bucur Ţincu, august 1975)

Comuna Răşinari, la un secol de la naşterea lui Emil Cioran

Profesorul belgian Eugène van Itterbeek, directorul Centrului de Cercetare "Emil Cioran"

Începând din 1994, Eugène van Itterbeek primeşte corespondenţa la Cisnădioara

La Cisnădioara, Van Itterbeek a început să-şi scrie jurnalul, "Jurnalul românesc", ajuns la al treilea volum şi depozitat într-un fost grajd al casei pe care belgianul a cumpărat-o de la nişte saşi

Pisicile, tovarăşi de toată ziua ai profesorului

Van Itterbeek, iritat de nepăsarea autorităţilor faţă de Colocviile "Emil Cioran"

Bustul de ipso