Antrenorul echipei Astrei Ploieşti, Tibor Selymes, a declarat, miercuri, imediat după remiza cu FC Timişoara, scor 2-2, că echipa sa ar fi putut câştiga dacă ar fi fost mai puternică din punct de vedere mental.
Fostul internaţional consideră că aceasta este principala problemă a echipei sale, care a pierdut mai multe puncte în acest mod în actualul sezon de Liga 1.
"Am condus cu 2-0, 60 de minute am fost peste ei şi ca joc şi ca tot, dar din păcate asta este, încă n-am crescut mental aşa cum ar fi trebuit. Anul acesta am pierdut cam 8 puncte aşa. Am făcut egal în deplasare la Poli, echipă care se bate la titlu, dar pot spune că am pierdut două puncte. Au fost două reprize diferite, prima foarte bună, dar în a doua ne-am retras şi nu înţeleg de ce, pentru că nu le-am cerut asta jucătorilor. Am făcut faulturi prea uşor în preajma careului", a declarat Tibor Selymes.
El a mărturisit că în sezonul viitor speră să aibă o echipă capabilă să lupte pentru cupele europene.
"Galaţiul, Poli, Vasluiul se bat la titlu. Timişorenii mi s-au părut obosiţi şi lipsiţi de concentrare. În prima repriză m-am aşteptat să pună presiune mai mare pe noi, dar a fost invers. Noi vrem să construim echipa, nu tragem pentru ceva anume. Dacă vrem să obţinem ceva la anul, să luptăm pentru cupele europene, atunci trebuie să construim o echipă. Mental suntem o echipă medie, nu pot să zic mică. Dacă eram mental o echipă mare, puteam câştiga lejer", a mai spus antrenorul ploieştenilor.