Capitalul străin din România a obţinut Codul Muncii pe care l-ar fi dorit nu doar în principiu, ci chiar în forma urmărită, căci capitalul străin, prin Consiliul Investitorilor Străini şi Camera de Comerţ Româno-Americană, l-a scris! Acum, nouă, subiectul sau mai bine zis obiectul acestui experiment, nu ne rămâne decât a vedea ce va face capitalul străin cu acest nou Cod al Muncii!
Din păcate pentru el, capitalul străin din România a cerut un nou Cod al Muncii în numele unor minciuni sfruntate, care ar urma să i se întoarcă împotrivă acum, când noul Cod al Muncii există şi operează. Minciuni sfruntate precum că vechiul Cod al Muncii, care ar fi fost prea favorabil salariaţilor, ar fi rigidizat piaţa forţei de muncă, blocând restructurarea companiilor şi economiei şi, întrucât nu ar fi asigurat flexibilitatea necesară pe piaţă, ar fi împiedicat crearea de noi locuri de muncă şi chiar (ţineţi-vă bine!) o creştere a salariilor! Minciuni sfruntate, pentru că acel Cod al Muncii, rigid cum se spune că era, nu a împiedicat cu nimic firmele să se restructureze în condiţiile crizei, nici să scadă salariile în sine, nici să reducă programul de lucru cu diminuarea corespondentă a câştigurilor, nici să disponibilizeze personal după trebuinţă sau după dorinţă. Şi, pentru că cifrele statistice cu privire la salarii şi şomaj contraziceau minciunile, argumentarea cerinţei unui nou Cod al Muncii, care să fragilizeze dramatic poziţia angajatului şi s-o întărească nefiresc pe cea a angajatorului, a fost mutată de pe realităţile prezentului pe presupunerile viitorului, respectiv pe avantajele atribuite unei aşa-zise flexibilizări a pieţei forţei de muncă: crearea de locuri de muncă, creşterea salariilor şi eterna prosteală a atractivităţii pentru investitorii străini. Acum, când noul Cod există, a venit timpul ca aceste presupuneri să fie probate.
De fapt, capitalul străi