Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Popa, "creierul" prăbuşirii FNI, va fi extrădat: ce ştie Popa despre Vîntu?

Publicat in Adevarul, miercuri 6 aprilie 2011 ·

Preşedintele Indoneziei a semnat decretul de extrădare a lui Nicolae Popa, acesta urmând să fie predat autorităţilor române în termen de 30 de zile, au declarat, miercuri, pentru Mediafax, surse oficiale.

UPDATEVîntu: Nicolae Popa e nevinovat, plăteşte nişte oale sparte de alţii

Sorin Ovidiu Vîntu s-a declarat mâhnit că Nicolae Popa trebuie să ispăşească o pedeapsă pentru care "nu este vinovat". El consideră că cel care i-a condus afacerile o bună perioadă, "plăteşte aiurea nişte oale sparte de alţii".

Popa nu a fost audiat niciodată.

Considerat personaj-cheie în mai multe dosare cu fraude uriaşe, Nicolae Popa nu a fost audiat niciodată. Declaraţiile sale ar putea aduce lumină în mai multe escrocherii postdecembriste. Director general al Societăţii de Valori Mobiliare Gelsor, patronată de Sorin Ovidiu Vântu - firmă care a administrat acţiunile SOV Invest, societate care, la rândul ei, a administrat Fondul Naţional de Investiţii (FNI) şi Fondul Naţional de Acumulare (FNA) -, Nicolae Popa a fost considerat, oficial, principalul vinovat de "megaescrocheria" FNI.

Popa a fost reţinut la Jakarta în 2 decembrie 2009 şi omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu i-a trimis acestuia suma de 44.500 de euro, în noiembrie 2009, cu doar câteva zile înainte ca acesta să fie arestat. Fost director Gelsor, Nicolae Popa a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti, în 2006, la 15 ani de închisoare pentru înşelăciune, alături de Ioana Maria Vlas, decizia rămânând definitivă în 2009. Nicolae Popa a fost director al grupului de firme Gelsor şi membru al Consiliului de Încredere al Sov Invest, societatea de administrare a FNI.

Vântu despre arestarea lui Popa: "E victima manipulării"

Omul de afaceri a spus că îi pare rău de arestarea lui Popa, pentru că era prietenul său şi îl consideră nevinovat, victima "manipulării uriaşe" în cazul FNI. Vântu a calif

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de SNSPA: „Un politician atipic, care iese din toate tiparele clasice”

Libertatea acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conform unui comunicat de presă al instituției.

Andrzej Duda: „Ce s-a întâmplat în România este foarte îngrijorător și nu îndeplineşte standardele democratice europene”

HotNews acum o ora
Preşedintele conservator al Poloniei, Andrzej Duda, aflat la final de mandat, a criticat într-un interviu publicat joi de Financial Times anularea alegerilor prezidenţiale din România, spunând că acest lucru „nu îndeplineşte standardele democratice

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, purtând mănuşi de box: Ordinul e să fiu respinsă / Nu se poate respinge un om de două ori pentru aceleaşi fapte / Şoşoacă susţine că le-a scris lui Trump, Vance şi Musk

News.ro acum 30 minute
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, şi-a depus, joi, candidatura pentru alegerile prezidenţiale, la Biroul Electoral Central. Şoşoacă a purtat mănuşi de box şi a adăugat că nu a venit să lovească pe nimeni, ci să anunţe că ”pumnul românului va

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie, împuşcat accidental în cap de un coleg

Libertatea acum o ora
Un jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental în cap de un coleg miercuri seară, la Centrul de pregătire Ochiuri, potrivit News.ro. Bărbatul participa la un exerciţiu.

S-a aprobat un ajutor financiar de 800 de lei pentru pensionarii cu venituri mici în 2025

Wall-Street.ro acum 28 minute
Guvernul a aprobat acordarea ajutorului financiar de 800 de lei pentru pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, scrie Agerpres. El a spus că impactul soci

Marcel Ciolacu, despre tranzacțiile între rude- „Nu se impozitează“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Marcel Ciolacu a transmis joi, că tranzacțiile între rude nu se impozitează. Acesta a mai precizat că orice venit obținut cinstit se poate transfera liber în familie fără a fi impozitat. 'Vreau să clarific și un subiect de actualitate. Nu impozite

Preşedintele Poloniei cere SUA să mute focoase nucleare pe teritoriul polonez

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, aflat pe final de mandat, îndeamnă SUA, într-un interviu publicat joi de Financial Times, să transfere arme nucleare pe teritoriul polonez ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare agresiuni ruseşti, o sol

Premierul anunţă că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, în debutul şedinţei de Guvern, că se amână până la finalul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcţie a angajaţilor aflaţi la vârsta pensionării. ”Tot astăzi, prorogăm până la sfârşitul anului ap

Gândul prezintă – „Ai Aflat! cu Ionuț Cristache”

Cancan acum o ora
Jurnalistul Ionuț Cristache se alătură echipei Gândul și din 17 martie poți urmări prima ediție – ‘’Ai Aflat!’’ pe site-ul Gândul și pe canalul de YouTube, Gândul. În fiecare zi, de luni până joi, de la ora 15, fii în mijlocul evenimentelor, alături

Hidrologii avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe şi al unor inundaţii locale/ Codul galben, valabil până vineri la prânz

News.ro acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (I.N.H.G.A) avertizează că există riscul producerii unor viituri pe râuri din cinci judeţe - Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava, Harghita şi Neamţ - în condiţiile în care meteorologii au pro

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

14°/25°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

20°
joi

13°/22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

6°/10°
Constanta
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

4°/12°
Timisoara
acum

21°
joi

12°/21°
vin.

10°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

8°/13°