Prima parte a filmului „Iisus din Nazareth“, în regia lui Franco Zeffirelli, se distribuie vineri cu ziarul, la preţul de 11,99 lei. În cunoscutul film, rolul lui Iisus este interpretat de actorul Robert Powell, a cărui figură a devenit emblematică pentru personificarea personajului biblic.
DVD-ul cu prima parte a producţiei „Iisus din Nazareth", realizată în 1997, va fi distribuită vineri, 8 aprilie, împreună cu ziarul „Adevărul", în colecţia „Filme de Paşte". Considerat o capodoperă a genului, „Iisus din Nazareth", miniserialul depăşeşte ca durată şase ore şi va fi distribuit de „Adevărul", în patru DVD-uri timp de patru vineri, până pe 29 aprilie.
Filmul îi are în distribuţie pe actorii Laurence Olivier, Anthony Quinn şi Christopher Plummer. Robert Powell, care interpretează rolul principal, cel al lui Iisus Hristos, a fost, de-a lungul vremii, subiectul mai multor controverse. „Iisus nu a preluat controlul asupra vieţii mele, altfel aş fi înnebunit", povestea actorul într-un interviu acordat în 2002 pentru „Adevărul literar şi artistic". Powell punctează că „personajul te domină, astfel că abordarea ar trebui să fie mai curând obiectivă, decât subiectivă".
Interesant este că Robert Powell a fost sfătuit de regizor să nu clipească, pentru a accentua ochii lui albaştri, pătrunzători, şi pentru a-i da un aer misterios. Unul dintre cei mai respectaţi regizori de teatru şi de film din lume, italianul Franco Zeffirelli a devenit celebru în anii '60, când a debutat cu „Îmblânzirea scorpiei", în care au jucat Richard Burton şi Elizabeth Taylor. Filmul său din 1968, „Romeo şi Julieta", a fost nominalizat la Oscar la mai multe categorii, printre care cel mai bun film şi cel mai bun regizor, şi a câştigat premiile pentru costume şi imagine.
Zeffirelli a mai regizat, printre altele, „The Champ" (1979) cu Jon Voight şi Faye Dunaway, „Ham