Interesele clientelei politice sunt mult mai aproape de cămaşa demnitarului decât cele ale cetăţeanului de rând.

De foarte multe ori m-am întrebat pentru ce trebuie să plătim impozite, taxe, accize şi alte biruri de vreme ce banii pe care îi pompăm an de an în vistieria statului nu se reîntorc aproape deloc în beneficiul cetăţeanului. Cei care ocupă diverse funcţii publice (de la prim-ministru şi până la primarul de comună) nu au nici cea mai mică apăsare atunci când vine vorba de gestionarea eficientă a banului public. Pur şi simplu nu-i interesează.

Toate instituţiile statului nu ţin şi nu au ţinut cont de nevoia contribuabilului. Este foarte greu de înţeles de ce trebuie ca Guvernul să construiască săli de sport la naiba-n praznic, unde nimeni nu are nevoie de ele, şi să nu facă sisteme de alimentare cu apă sau să asfalteze drumurile de la sate. De ce trebuie să investească zeci de milioane de euro în gondole şi patinoare, în loc să aloce acei bani pentru autostrăzi, pasarele şi sisteme de canalizare. De asemenea, este foarte greu de înţeles de ce trebuie să plătim roviniete şi taxe de drum dacă în 20 de ani statul nu a fost în stare să facă mai mult de două sute şi ceva de kilometri de autostradă. Pentru ce trebuie să plătim impozite pe terenuri şi case, dacă la doi kilometri de Bucureşti nu beneficiem de cele mai elementare utilităţi (apă curentă, iluminat public, canal şi drumuri asfaltate).

Este evident că interesele clientelei politice sunt mult mai aproape de cămaşa demnitarului decât cele ale cetăţeanului de rând. La noi, batjocura autorităţilor faţă de populaţie a ajuns la rang de politică de stat.

Este inadmisibil ca cei mai înalţi oficiali ai ţării să ştie (la începutul lui 2009) că România va fi lovită puternic de criză şi, cu toate astea, să continue să arunce banii pe pomeni electorale şi pe investiţii fără rost