Dacă pastorul Terry Jones din Florida ar fi fost ceva mai educat, ar fi avut cunoştinţă de celebra dilemă a califului Omar în faţa Bibliotecii din Alexandria: Fie cărţile pe care le conţine sunt conforme cu învăţăturile Coranului şi atunci sunt inutile, fie nu sunt conforme cu învăţăturile Coranului, şi atunci sunt dăunătoare. Oricum ar fi, concluzia este aceeaşi: „Îi dau foc‘‘. Ar fi putut să realizeze atunci cât de inutilă şi de stupidă este dorinţa sa de a arde cartea sfântă a Islamului numai pentru a demonstra exact acelaşi fanatism şi obscurantism ca al amintitului calif. Practic, Terry Jones a reuşit prin gestul său să ucidă tocmai mesajul pe care dorea să îl transmită.

Acestea fiind spuse, mesajul este singurul lucru pe care l-a ucis Terry Jones. Să arzi cărţi nu este o crimă. Poate fi greşit din punct de vedere moral, poate fi revoltător din punct de vedere estetic, poate fi o dovadă de ignoranţă, de incultură şi suficienţă, de intoleranţă sau de prostie pură, dar nu este o crimă. Gestul său este vinovat de prost gust dar nu poate fi tratat drept o infracţiune. Cu toate acestea, mai mulţi senatori americani, în frunte cu liderul majorităţii democrate Harry Reid, au condamnat arderea Coranului şi au lăsat să se înţeleagă că ar putea condamna formal gestul lui Terry Jones sau chiar ar putea organiza audieri care, de cele mai multe ori, se lasă cu rezoluţii sau chiar cu legi.

Vina lui Terry Jones ar fi că ar fi într-o formă sau alta responsabil de masacrul de la Mazar-i-Sharif în care o mulţime de afgani au ucis 12 oameni, inclusiv pe compatriotul nostru Filaret Moţco. Tonul l-a dat The New York Times care şi-a titrat materialul „Afganii răzbună arderea Coranului ucigând 12 oameni‘‘. New York Daily News a mers mult mai departe şi l-a acuzat într-un editorial pe Terry Jones că are „mâinile pătate de sânge‘‘ şi că „a folosit în mod deliberat l