Universitatea Cluj a câştigat meciul din deplasare cu Gloria Bistriţa din etapa a 24-a a Ligii I cu scorul de 4-2, deşi a evoluat mai mult de o oră în inferioritate numerică după eliminarea lui Delgado.
Clujenii au dat senzaţia că nu şi-au revenit din euforia de după meciul cu Dinamo şi au fost la un pas să fie conduşi încă din minutul 2, atunci când Keita a trimis peste poartă din apropiere. Elevii lui Ionuţ Badea au dat primele emoţii gazdelor după un sfert de oră, însă lovitura de cap a lui Abrudan a lovit transversala.
Tot o lovitură de cap va aduce deschiderea scorului, dar pentru Gloria. Cafasso s-a trezit singur în mijlocul careului clujean la o lovitură liberă şi a reuşit să-l învingă pe Boşneag în minutul 18. Lucrurile păreau a se înrăutăţi şi mai mult pentru oaspeţi, după ce Delgado a fost eliminat pentru două cartonaşe galbene primite în decurs de numai cinci minute, tehnicianul „şepcilor roşii” fiind nevoit să renunţe la Claudiu Niculescu pentru a-l introduce pe teren pe Cojocnean.
Cu un om mai puţin, Clujul a avut un început de repriză secundă fulminant. După ce au scăpat cu bine la ocazia lui Băjenaru, oaspeţii au egalat prin Adrian Cristea minutul 51, Prinţul profitând de ieşirea greşită a lui Albuţ la centrarea lui Unguruşan. Echipa lui Ionuţ Badea a continuat să rămână sus, ocazia lui Machado anunţând practic golul marcat de Pelle în urm unui corner.
Bistriţa a revenit în joc prin Cafasso, care a reuşit dubla cu un voleu superb de la marginea careului, apoi Iordache a ratat ocazia de a-i aduce pe bistriţeni în avantaj. Scăpaţi cu bine de iureşul gazdelor, clujenii au revenit în atac şi Adrian Cristea a marcat pentru a doua oară cu un sfert de oră înainte de final.
Imediat, elevii lui Nae Manea au înscris prin Cavalli, dar golul italianului a fost anulat pentru o poziţie clară de offside. Men