Se poate spune că, după două decenii de comerţ liber cu artă, situaţia vânzărilor reflectă, în mod deosebit, atât gradul de interes al investitorilor, cât şi preferinţele colecţionarilor pentru creaţiile interbelice. Aspect care generează o mulţime de întrebări, uneori fără răspuns, iar alteori - dacă luăm în calcul faptul că fenomenul artistic românesc a cunoscut, în evoluţia sa, etape dificile - întrebări cu un răspuns explicit. Depinde ce preferăm: să tot punem întrebări inutile, sau să acceptăm starea de fapt care, după al doilea război mondial, se tot revarsă peste… câmpul artelor plastice din România. Cert este că interbelicii au lăsat nu numai o "amprentă" demnă de luat în seamă, ci şi o amintire puternică, pe care se cuvine s-o respectăm. Pe de altă parte, se ştie că şcoala românească de artă a dat titani. De ce?! Fiindcă am avut, pe tărâmul artelor plastice, importanţi formatori de şcoală interesaţi să deschidă drumul spre creaţia autentică, să susţină marile talente locale; să dea sens şi forţă artei româneşti.
Vânzările de săptămâna trecută de la bursa de artă relevă tocmai preferinţele cumpărătorilor - negustori, colecţionari, investitori, pentru arta primelor decenii ale secolului XX. Amintim doar două nume: Tonitza, al cărui tablou "Tors văzut din spate" a fost tranzacţionat în cadrul sesiunii de licitaţii de joi, 31 martie, pentru 210.000 lei, şi Lucian Grigorescu pentru al cărui "Peisaj în sudul Franţei" a fost oferită suma de 32.000 lei. Dacă Tonitza nu mai are nevoie de nicio prezentare, pictorul postimpressionist Lucian Grigorescu (1894-1965) se cuvine rememorat şi revăzut în adevărata lumină a artei sale.
A studiat pictura cu G.D. Mirea şi Gabriel Popescu între 1912 şi 1915 la Academia de Belle Arte din Bucureşti. Din cauza războiului, şi-a reluat studiile în anii 1918-1920, pentru a-şi continua formaţia artistică la Roma (
