Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eutanasierea c�inilor vagabonzi ramane la latitudinea consiliilor locale

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 6 aprilie 2011 ·

Controversata decizie a fost luată, cu 16 voturi “pentru” şi 6 “împotrivă”, de deputaţii din Comisia de Administraţie care au avut de ales între sterilizarea şi eutanasierea câinilor fără stăpân. Puterea a votat pentru eutanasiere, iar opoziţia împotrivă. Hotărârea finală va fi luată însă în plenul Camerei. Membrii comisiei au pasat însă motanul în curtea consiliilor locale, care vor trebui să decidă dacă vor eutanasia aceste animale sau doar le vor steriliza, după ce animalele vor fi reţinute în adăpost timp de 30 de zile. De asemenea, câinii vagabonzi vor putea fi adoptaţi în perioada de o lună de zile în care vor fi reţinuţi în adăpost şi anterior sterilizaţi. O altă posibilitate a consiliilor locale priveşte varianta eliberării câinilor vagabonzi după sterilizare, în situaţia în care aceştia nu sunt bolnavi sau agresivi. Preşedintele Comisiei de administraţie publică a Camerei, Sulfina Barbu, a precizat că autorităţile locale pot încheia parteneriate cu ONG-urile de profil pentru a supraveghea procesele de sterilizare ori de eutanasiere a câinilor. Potrivit Sulfinei Barbu, în proiect s-a prevăzut şi ca aceste servicii să poată fi externalizate, concesionate. În plus, ea a precizat că eutanasierea este obligatorie pentru câinii bolnavi, agresivi şi bătrâni. Deputaţii din Comisie consideră că modificările avizate, care dau posibilitatea autorităţilor locale să decidă ce să facă în cazul câinilor fără stăpân, sunt o soluţie mai bună la problema câinilor comunitari. Potrivit acestora, autorităţile locale pot decide fie sterilizarea animalelor şi propunerea spre adopţie, fie păstrarea lor în centre, fie eutanasierea după un anumit număr de zile. După decizia Comisiei, mai multe ONG-uri de protecţie a animalelor au organizat proteste. “Ne aşteptam la decizia Comisiei pentru că nu au analizat propunerile noastre. Au dat dovadă de superficialitate. Vom face lobby,

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 7 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 7 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 13 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 7 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 11 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 10 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 5 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 7 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°